Și-acum luna strălucește
și buzele-mbibate-n oxid de fier se topesc în amintirea acelui sărut.
Degetele traversau pe pielea-mi dornică,
se opreau în dreptul sânilor
ca la semafor, așteptând încuviințarea tacită.
Respirația ta cobora sacadat
ca un tren pe calea ferată a spatelui meu.
Vorbe nedeslușite și gânduri neterminate
vedeam în ochii tăi
abia licărind intr-o rază stingheră
de lună nespus de plină.
...
mă descalț ușor de pantofii roșii.
pășesc plutind în timp ce rochia de mătase
rămâne încet în urmă.

Mă privești.

E iar lună plină.