...e la fel ca în acea secundă de nebunie când mi-am dorit un lucru tâmpit, oarecare (ceva, nu contează, deținutul dorește orice, totul i se pare acolo), un lucru ce aparținea altcuiva din suflet; atunci mi-am dat seama cât de putrezită este pânza făpturii și cât de ușor putem să cădem, sprijinindu-ne pașii pe ea; cum poți sa faci asta?; cum poți să fii atât de rupt de drumul pe care ți l-ai asumat, dând curs unei inconștiențe absurde?; un om ajunge să creadă prea mult în valorile lui, până când reușește să vadă deșertăciunea ființei - și tot eșafodajul, totul...; cred că este în firea lucrurilor ca atunci când ceva se pronunță, altceva contrazice, tocmai pentru a readuce echilibrul; în final aceasta este mai important decât orice cădere; să dorești să te urci înapoi, oricât de jos, oricât de adânc și rece te regăsești în ceața sau întunericul tău; ce este-acest echilibru?

*

'J. moare' - două cuvinte. Atât este moartea scrisă de alții. Dar desigur ai văzut filmul. Degetele tale trec peste cuvinte, le simți conturul și, mai rău, simți negru sfârșitul tău. Nu moartea, ci acea secătuire, când totul se scurge, iar carcasa rămâne, o simți că se mișcă, zice 'bună ziua', dă explicații, se duce să cumpere pâine... Mai lipsesc sforile atârnând din văzduh sau dintr-o podea ascunsă sârmele ce-ți mișcă făptura. 'J. moare' - CE VREI SÃ FAC? Nu pot să împiedic moartea să vină să ia, chiar dacă J. este copilăria mea, inima, sentimentele mele când o prindeam deșirată între paturi, ca un om beat, cu perfuzia smulsă din brațe și atâta sânge cât n-am mai văzut, parcă era sângele meu - trăiește J., nu te lăsa, trebuie să fie un scop în toate. Trebuie! Și plângeam cu rușinea toată în brațe... Toți ceilalți plângeau și ziceau a fost o ființă minunată, iar carcasa zâmbea printre lacrimi și le răspundea da, da, aveți dreptate, cu batista încercând să-și șteargă fața pătată, să făcă ceea ce se cuvine, da, da, aveți dreptate... Și-acum se duce la coadă la pâine, acolo unde iubirea se cântărește după vorbă și fapte.

*

...neputința este când nu știi ce e mai departe; poate puteam să mai fac ceva; iubirea din mine i-a spus, când a revăzut-o în vis pe J., moartă, cu ceara spirală arzându-i pe piept, du-te spre cer, acolo e locul tău, nu mai ai ce căuta aicea; ea s-a îngrijit de părinții ei până când au murit; acum cred că ei au grijă de ea; ar fi meritat poate mai multe; sau poate mai puțin.

*

...și ea îmi zicea, lasă, stai liniștit, și-apoi nu mai zicea... doar privea ca și cum mi-ar fi zis.