Picură cu stropi nesătui
ce-ar vrea să-nnece tot Pământul...
Bat in fereastra mea parcă strigându-mă.
Mi-era atât de sete!!!
Plouă...
Alerg să deschid fereastra
cu un zâmbet flămând;
rămân cu brațele intinse
în timp ce stropii îmi inundă chipul...
Închid ochii, mă gândesc la noi,
trag aer în piept, mai mult decât am nevoie,
și strig cât pot de tare:
Mi-era atât de sete!!!
Gândurile-mi sunt fulgere
ce brăzdează cerul sufletului meu
si toate duc într-un singur loc,
într-un abis al dezamăgirilor
în care totul se adună spre-a deveni nimic...

Miroase-a ploaie, parfum de cireș și liliac...
Acum, când am nevoie mă alintă
parfum de ploaie...primăvar-adevărată!