nu-mi ajung vorbele
parcă aș rosti pietre
și nu am destule
ca să-mi alung toate închipuirile

*

luna lasă în urmă o gaură în cer
în zori luna se descuamează și tot argintul
se depune pe carotida mea stângă
toată ziua simt cum strălucesc pe dinăuntru
toată ziua aștept să mă sfâșie lupul

*

de obicei câmpiile se ascund
când le privim indiferenți din trenuri
câmpiile se întorc pe dos
fața lor adevărată e aceasta
dar ca s-o vezi
trebuie să prinzi singura clipă
când macii zbiară din toate puterile

*

am ajuns la capătul liniei
și nu-i adevărat că aici e un curcubeu
sau vreo lumină în care aș vrea să rămân
aici e doar un depou cu multe vieți anonime
pierdute prin trenuri

*

am găsit o umbrelă în tramvai
dar mi-e teamă s-o deschid
proprietarul ei avea cu siguranță o altă ploaie