agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-06-01 | |
Trebuie să recunosc, sînt o fire cam plîngăcioasă. Reușesc cu greu, cîteodată deloc, să-mi stăpînesc șuvoaiele de lacrimi în momentele de suspans sentimental din filme și se găsesc chiar și unele reclame la care mă emoționez fugar. Nu suport să mă uit la „Surprize, surprize” sau la „Iartă-mă!”, pentru că ajung să mă miorlăi de două ori, o dată cînd, fără să vreau, cad în plasa sentimentalismului ieftin și a doua oară după ce îmi dau seama ce fraieră sînt și mă apucă plînsu’ de nervi.
Una peste alta, m-am considerat întotdeauna o persoană romantică. Și am încercat, pe cît am putut să-mi și dovedesc chestia asta, apelînd la metodele clasice, îndelung uzitate, ca să-mi merit patalamaua. Așa că, într-o seară, obosită după o zi de muncă, am umplut cada, am făcut multă spumă și pe margine am înșirat toate lumînările pe care le-am găsit prin casă, le-am aprins, am stins neonul și apoi m-am introdus în apa fierbinte, pregătită pentru o relaxare totală...senzuală.... Pe faianță se ridicau umbre amenințătoare, apa îmi părea murdară, m-am șamponat orbecăind de s-au stins jumătate din lumînări…ce mai, pînă la urmă a trebuit să aprind lumina, să pot să mă spăl și eu ca omul. Altă dată l-am așteptat pe el cu o cină romantică. Pe masa frumos aranjată trona… da, exact, nelipsita (oare de ce?!) lumînare. In rest, beznă, pentru o atmosferă cît mai intimă. M-a bufnit rîsul după primele cinci minute și am făcut gluma aia proastă cu „Nu, n-a murit nimeni...” și apoi s-a dus de suflet tot ambientul și am aprins lumina să vedem și noi ce mîncăm. Gîndindu-mă acum la tot ce n-am făcut dar aș putea totuși sa fac, la ce jertfe aș mai putea aduce pe altarul romantismului, răspunsurile mi se arată, din păcate, foarte clar. Să fac dragoste pe un pat plin cu petale de trandafiri...nu...mi-ar fi milă să smotocesc atîtea flori care n-au nici o vină...atunci poate pe bancnote (cît mai verzi!)...aș avea cel puțin trei rețineri, una că nu le am, una că dacă le am, le stric și devin inutilizabile și a treia....bleah!...eu mă spăl pe mîini două minute după ce număr bani, d-apăi să mă tăvălesc cu tot corpul peste ele.…Ar mai fi ceva...amor pe malul mării, săruturi fierbinți scăldate de valuri...o nu, no way, mi se face pielea de găina numai gîndindu-mă pe unde ar putea ajunge nisipul ăla...! Și totuși, sînt o romantică. Sînt sigură. Trebuie sa fiu, pentru ca mă emoționează gesturi și cuvinte care mie, cel puțin, îmi spun mai mult decît o mie de clișee. Am doi prieteni – un cuplu – cu care luam masa într-o zi și ea, după ce și-a întins pate de ficat pe o felie mare de pîine și după ce a mîncat cu poftă jumătate, a întrebat, oarecum retoric, privind spre el: „Aoleu, dar pate-ul ăsta îngrașă, nu-i așa?” Și el i-a răspuns zîmbind, mîngîindu-i părul: „Pe tine, nu.” Am fost simplu observator și am avut norocul să și trăiesc momente duioase, gesturi aparent neînsemnate, dovezi de dragoste firești, necerute cu lacrimi, nedăruite cu pompă. Îmi amintesc o noapte oribilă pentru mine cînd eram cuprinsă de o febră năpraznică si văzînd el că am aproape 40 de grade, a fugit in toiul nopții la farmacie, a cumpărat tot felul de medicamente, mi-a făcut frecție masîndu-mi sîrguincios tot corpul si avînd o privire așa de serioasă și de îngrijorată încît, dacă nu mi-ar fi fost așa rău, mi-ar fi stîrnit rîsul. Mi-a făcut ceaiuri si mi-a vegheat somnul, avînd grijă ca nici o părticică din corpul meu să nu rămînă dezvelită. A adormit și el într-un tîrziu, îmbrățișîndu-mă strîns, cu nasul în ceafa mea ce mirosea deloc ispititor a transpirație și a carmol. În somnul meu agitat si bolnav, îl simțeam cum se mai trezea din cînd în cînd și-mi punea mîna pe frunte. Cred că sînt romantică pentru că îmi plac atingerile delicate, privirile ce fara ostentație mustesc de dăruire, de grijă, de tandrețe, de abandon…Sînt romantică pentru că atunci cînd iubesc nu vreau sa fiu independentă, nu pot și nu vreau sa funcționez la capacitate maximă în zilele, în orele, în clipele trăite fara el, îmi place cînd mă ustură sufletul si mă doare carnea de dor, îmi place cînd in brațele lui îmi trece orice durere și uit de tot și simt ca dacă aș muri atunci nu mi-ar părea rău. Sînt romantică pentru ca vreau pur și simplu iubire în locul gesturilor voit romantice și a declarațiilor sforăitoare. Nu îndrăznesc, deși mi-aș dori în străfundul sufletului meu romantic, s-o revendic pe viață. Dar atît timp cît îmi aparține o vreau curată, necondiționată, mistuitoare, dureros de fericită. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate