Înfrigurată îți aburesc o fereastră
Cât timp la tine se cheamă că-i ziuă
Cu arătătorul adun flori în mănunchi
Blând le indrept tulpinile-n glastră
Și recunosc că îți scriu în genunchi

Te ghicesc luminat aplecat peste ele
Torcând adiere de flamură cazută din tren
Pulberi de gânduri risipești peste poduri
Apoi te înalți cititorule-n stele
Descifrând tremurat printre semne si noduri

Toate acestea ți le-aș fi spus deodată
Fierbinte ca o suflare în sticla topită
Rosturi și temple rătăcite-n meandre
Dureros șlefuite în chip de sonată
Cu strălucirea-i de har să-ți aprind policandre