agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 4261 .



„Cred și simt că am ceva de spus în literatură”
personale [ ]
-ultimul interviu acordat de prozatorul Florian Troscot -

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Titi Cosasu ]

2006-06-29  |     | 



Scurtă prezentare a demersului meu:Interviul cu prozatorul Florian Troscot a fost realizat în anul 2000, de atunci ne mai acordând alt interviu. Poate și pentru că nici el, nici noi prietenii lui de cenaclu nu am crezut că soarta i-a hărăzit o prea scurtă trecere.
Treisprezece iulie este ziua când se împlinește un an de când Florian Troscot a plecat într-o altă dimensiune.
Era un împătimit al calculatorului și al internetului. Acest interviu postat pe Agonia.ro este o mână întinsă prin „Virtualia” către cel care, din planurile făcute cu Paul Amet, Constantin Ciubotaru,Mihai Athanasie Petrescu, Liviu Nanu,George Tutcălău, subsemnatul ș.am.d., nu a reușit să-și vadă proza pe un site accesat de milioane de cititori.


„Cred și simt că am ceva de spus în literatură”

De când vă cunosc localitatea natală, comuna Rădoiești, transpare de foarte multe ori în exemplele și chiar în modul de a fi. Viață în tumultul orașului nu va estompat trăsăturile deprinse pe ulița copilăriei?

Satul în care m-am născut, străbătut de râul Tinoasa, (pe care, privindu-l prin „ocheanul” anilor copilăriei, îl ridicasem la rangul fluviu), este locul în care am crescut și mi-am petrecut o parte din viață. Văzut de careva din afară, pare a fi ca oricare altul dintre satele de la câmpie; pentru mine însă – cel de-acum, dar și cel de-atunci – reprezintă ceva cu totul deosebit, de neînlocuit cu oricare metropolă a lumii. În ceea ce mă privește, mă consider un om absolut obișnuit, asupra căruia însă și-a pus adânc amprenta „regatul” câmpiei cu orizontul său larg, cu mentalitatea omului trudind zilnic pământul, care simte și se bucură să știe deasupra capului său soarele, ferm convins că dincolo de toate cele aflate în juru-i, în înalturi, stă Dumnezeu.

În anul 1988 obțineați la cea de-a IV-a ediție a Festivalului-concurs de proză scurtă „Marin Preda” premiul revistei „Luceafărul”. Care era parcursul unui scriitor în acea perioadă pentru a intra în atenția unei reviste literare de prestigiu pentru a fi publicat în paginile sale?

Cu privire la revista „Luceafărul”, editată înainte de 1989 ca și în prezent de Uniunea Scriitorilor, am simțit ca mulți alții ce băteau în aceeași perioadă la porțile literaturii că în față se află o „ștachetă înaltă” pentru producțiile literare propuse spre publicare. Înainte de debut, a fost necesar să trimit rubricii „Post-restant” destule proze pentru a convinge. Recunosc că debutul meu publicistic în paginile prestigioasei reviste s-a datorat sută la sută investiției de încredere pe care au avut curajul să o facă domnii Iulian Neacșu și Mihai Ungheanu.
Dacă aș fi pus în ipostaza de a da sfaturi („deprindere” care îmi displace într-un mod greu de calificat, considerând-o a face parte din lista păcatelor fundamentale ale omului), aș sugera totuși celor care au chemare către literatură să citească foarte mult, cărți „mari”, să scrie numai atunci când simt că au cu adevărat ceva de spus, și, precum spunea atât de sugestiv marele prozator, să bată cu degetul chiar și în uluca unui gard, pentru că de dincolo s-ar putea să răspundă cineva care să dea aripi penei și inspirației lor, să insufle atât de mult-dorita încredere în forțele proprii.

Perioada postdecembristă a însemnat pentru tine juristul, de profesie, scriitor, prin vocație, una de căutări, de tatonare a influențelor în proza actuală. Surprinzător, după apariția în volumul colectiv de proză scurtă „Festin cu reverii nobiliare” (1999), cu o critică favorabilă scriitorului ce aborda teme din sfera rusticului, scriitorul Anghel Gâdea, deși recunoaște valoarea scriiturii tale, afirmă prin intermediul publicației „Drum” nr. 3(96) din 19-25 ianuarie 2000: „Anii care au trecut după Revoluție l-au împins pe tânărul prozator, fără voia lui, într-un con de umbră din care încearcă să iasă acum, cam înghesuit, în această arcă nefericit intitulată (…)” Ce l-a determinat să umble la „cutia cu maimuțe” minimalizatoare?

Așa cum s-a întâmplat multora, presupun, cel puțin câțiva ani de după anul 1989 au reprezentat pentru cei atinșii de „microbul scrisului” o perioadă de așteptare, de decantări, de căutare a făgașului. Aceasta însă nu a însemnat că, în ceea ce mă privește, aș fi neglijat lectura. De fiecare dată am rămas plăcut surprins de noile apariții în proză – mai ales de traducerile din literatura universală – despre care, anterior aceluiași an, aflam din notele biobibliografice ale autorilor aflați pe lungimea de undă a sufletului meu, ori pe căi „ocolite” și din cuprinsul revistelor literare străine.
Rememorând acel timp deja apus, sunt surprins acum de mormanul de credulitate de care am putut să fiu în stare să dau dovadă așteptând să iasă din tipografii așa-zisa literatură de sertar a autorilor noștri.
Volumul „Festin cu reverii nobiliare” a constituit pentru mine debutul editorial într-o antologie de proză scurtă, împreună de alți câțiva colegi și buni prieteni prozatori, „rod” - în mare parte - al trecerii noastre, alături de grupul de poeți publicați în volumul „Melancolii la ore princiare”, prin ședințele unui cenaclu literar serios, elevat, eficient, pe care mi-l doresc din toată inima și acum.
Opiniile domnului Anghel Gâdea cu privire atât la prozele mele incluse în antologia amintită, cât și la activitatea mea literară în general, îi aparțin, îl privesc și le respect așa cum, din principiu, îl respect pe oricare dintre partenerii de dialog. Aceasta nu înseamnă însă că sunt și de acord cu ele. În fond, în acest domeniu, viața în general, critica literară în mod special, se pronunță asupra valorii ori lipsei de valoare a celor scrise de un autor ori de altul.
În legătură cu motivele care l-ar fi determinat pe dl Anghel Gâdea să pună într-o lumină mai puțin favorabilă prozele incluse în antologie nu doresc să mă hazardez în presupuneri de tot soiul, atâta timp cât cred și simt că am ceva de spus în literatură.

Același scriitor descoperea în prozele publicate în „Luceafărul” un talent proaspăt și original, în linia spiritului marilor prozatori munteni precum Gala Galaction și Marin Preda. Vă însușiți această caracterizare? Să fie această schimbare de optică, de la momentul „Luceafărul” la cel marcat de publicarea volumului antologic „Festin cu reverii nobiliare” un impuls de autoconservare în fața schimbului de generații?

Aprecierea aceluiași domn Anghel Gâdea cu privire la prozele publicate de mine în revista „Luceafărul”, în legătură cu care a remarcat un talent proaspăt și original, pe linia scriitorilor Gala Galaction și Marin Preda, ar fi trebuit să mă flateze. Însă, dacă aceeași apreciere ar fi fost emisă de critica literară, m-aș fi simțit mai mult decât onorat.
Într-adevăr, în memoria acelui domn s-a produs o schimbare radicală de optică din momentul publicării mele de revista „Luceafărul” până la cel marcat de apariția antologiei „Festin cu reverii nobiliare”, gest pe care și-acum îmi este foarte greu să-l calific. A fost lucrul care mi-a lăsat cel mai amar gust de care am avut parte până acum de-a lungul modestei mele activități literare. Cel puțin din punct de vedere teoretic, nu exclud posibilitatea ca demersul său să fi fost făcut sub impulsul ori chiar din instinctul de autoconservare față de atât de spinoasa dar reala problemă a schimbului de generații. Schimbul de generații, vrem ori nu vrem noi, ființe singuratice, stă de-atâta amar de vreme în mănunchiul gros al legilor nescrise ale firii, constituie „motorul” devenirii noastre ca specie.
În tot cazul, vă asigur că nici o clipă nu mi-a fost și sper ca nici pe viitor să nu-mi fie rușine vreodată de ceva din cuprinsul paginilor pe care am „îndrăznit” să le scriu, și că și pe viitor voi găsi în mine însumi tăria de a merge numai pe calea cea dreaptă.

Spuneați mai devreme „cred și simt că am ceva de spus în literatură”. Atunci pe când volumul?

Am pregătit pentru tipar de-o perioadă bună de timp un volum de proză scurtă, iar în prezent se află pe masa de lucru un roman.


Florian Troscot ( 3 sept. 1955 – 13 iulie 2005) a debutat publicistic cu proză scurtă în revista „Luceafărul”(1987), ulterior colaborând la:Luceafărul, Carul solar, Maeandre, Caligraf, Sud, Drum.
Este prezent cu proză scurtăîn antologiile „Festin cu reverii nobiliare” (Roșiorii de Vede, 1999), „Unsprezece prozatori din sud” (Alexandria, 2001) și „Nepoții lui Moromete” (București, 2003).
Opera: „12 proze scurte”, Alexandria, Ed. Tipoalex, 2001, 103 pag.
Postum a mai apărut un volum îngrijit de Constantin T. Ciubotaru

(Datele biobibliografice sunt preluate din „Dicționarul scriitorilor și publiciștilor teleormăneni”,autor Stan V. Cristea)


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!