Iarna lui Tărâțeanu

Sunt în Cernăuți. Nu, nu în România ci în Ucraina. Timpul e în două feluri acum. Până în vamă cu o sută de ani înainte iar cum treci vama cu o sută de ani în urmă. Am ajuns cu doi ucrainieni care m-au luat dintr-o piață din Suceava și mi-au pușcat 300 de mii ca să mă treacă pasul. În vamă a trebuit să scriu pe un formular cât biletul de tramvai ce am supt de la mama și pentru câtă vreme. Am scris dar nu eu ci ucrainianul. Eu i-am spus doar că iubesc o femeie... cred că doar asta a înțeles. Am ajuns la spintecatul nopții în casa marelui român Vasile Tărâțeanu. Ne-am pus la șoaptă și descântec alături de un vinișor. Frumusețea nopților acestui oraș condus la al patrulea mandat de domnu Fiedoruc. Ar părea frumos totul. Numai că noaptea am vrut să mergem la cumpărături. Să iau o cartelă de telefon cu număr ucrainian. Fraților! Nu poți vorbi noaptea la telefon cu nimeni din lume. Fiindcă nu ai acces. Fiindcă sistemul coordonează și impune. Pare incredibil. Nu. Nu îți spune nimeni că nu ai voie să suni în afara orașului… pur și simplu centralele nu funcționează. Și suntem în anul 2006. Scuzați vă rog, aici din punctul acesta de vedere, cu o sută de ani în urmă! Ieri s-a destrămat coaliția portocalie. Unul din membrii coaliției Partidul Socialist condus de Alexandru Moroz n-a respectat condițiile coaliției și a pactizat cu opoziția Partidului Regioniștilor conduși de Ianukovici. Când domnii se trag de păr prostimea rămâne cu capul spart. Asta înseamnă pentru românii de aici. Deocamdată.

7 iulie Cernăuți