Primul lucru, ajuns la Viena, e să te gândești- acest oraș este prea frumos. Precum olteanul cu girafa la grădina zoologică îți spui- nu există așa ceva.
Dintre toate orașele monumentale parcă Viena este cel mai monumental dintre toate. De la catedrala Sfântul Ștefan și până la Primărie, de la Hofburg și până la Cartierul Muzeelor, Viena respiră prin toți porii frumusețe și măreție.
N-a fost întotdeauna așa. Am văzut Viena în 1945, la o lună de la cucerirea orașului. Totul era distrus. Podurile peste Dunăre erau prăbușite, era frig și foamete. Pe chei, în fiecare zi, o mamă venea să mângâie cadavrul înghețat al fiului ei de 17-18 ani, din Hitlerjungend, mort lângă un tun cu țeava răsucită. Părea că băiatul îmbrățișase tunul înainte de a muri. Nu l-au putut desprinde decât în martie.
Chelnerii de la Sacher serveau ceai cu zahăr candel și prăjituri cu napi porcești cu aceeași seriozitate cu care ar fi servit faimoasa Sachertorte.
Curatorul de la Kunsthistorisches Museum se chinuia zilnic să explice unor ofițeri ruși că existau suficiente nenorociri și că lumea ar trebui îmbunată prin artă. "Arta, domnii mei", perora bătrânul domn, învelit în 3-5 paltoane (bănuiam că are și o plapumă pe el dar nu am putut fi niciodată sigur), arta este singurul lucru care ne poate salva din acest marasm". Ofițerii ascultau încântați, cu niște figuri de elefanți năuci. Apoi plecau, după ce îi lăsau câte un săculeț cu hrișcă. A doua zi, alți ofițeri. S-a întâmplat ca micul și extrem de tenacele domn să aibă totuși norocul să dea peste Kolea Simionov. Muzeul a fost deschis în aprilie.Luni,miercuri și vineri era păzit de niște marinari din Flota Baltică care păreau să se amuze tot timpul.Flirtau cu fetele, se alergau pe scara imensă în pauze. Marți și joi le luau locul niște mustăcioși flegmatici din Regimentul de Gardă Scoțian.
Apoi unul din marinari a murit pe când încerca să oprească un piroman. Pe lângă camarazii de arme care l-au însoțit pe ultimul drum, în spatele afetului de tun pe care era pus sicriul mergea tot personalul muzeului în frunte cu micuțul domn.
Amintirile se amestecă, dispar încetul cu încetul. Cartelele la toate, o zi frumoasă de mai cu un zâmbet de fată pe o terasă din Grinzig. Mirosul unei mantăi americane și jeepuri cu GI care împărțeau bomboane în cartierele muncitorești.