agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2255 .



La ce mai folosește bicicleta
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Ultimul ]

2006-07-15  |     | 



războiul se terminase
așa că nimeni nu mai avea
ce căuta pe front.

ciuntite, armatele se întorceau
obosite,
după secole de război.

lângă o casă spartă,
o bicicletă,
singura care nu fusese transformată
în scaun cu rotile.

pentru înrolare, era obligatoriu
să ai cel puțin un picior
de jertfit. aici era neclar,
fiindcă oricum nu mai existau
oameni cu două picioare.

soțiile erau școlite:
să știe să spele, să gătească,
să își ducă sotul la baie, căci
și cei cu un picior erau rari.

erau mulți oameni care aveau
corpul format
din cap, gât și trunchi.
Aceștia erau ironizați și, din când în când,
uciși.

se dezvoltase astfel un nou sport,
vânătoarea de juma' de om
care avea și un festival:
jumătățile de om erau
aruncate pe strada bombardată
și puse să alerge.

li se dădea un avans, din umanitate,
după care vânătorii,
în scaune cu rotile,
cu proteze sau cârje,
porneau.
trunchiurile încercau să se ascundă
în vreo groapă, dar și aici erau bombe neexplodate.

la sfârșitul jocului,
avea loc o luptă
corp la trunchil
ca o ultimă șansă dată
incapabilului. Cel care pierdea era
ucis.

la festival, femeile
purtau fuste scurte
și le putea fi admirat piciorul.

totul se încheia cu un exercițiu
de adăpostire în caz de bombă,
efectuat frenetic și cu seriozitate.

copiii se nășteau monopezi.
un serviciu pe care natura îl făcea
oamenilor. Din complicitate.

slujbele deveniseră evenimente
mondene, la care participa toată lumea bună.
în primul rând, cei cu proteze de firmă,
sau cei cu cârje de import.

locuiau toți într-o casă
strâmtă și umezită
pe la colțuri o dată pe zi.
pentru mai mult nu era apă.

nici mâncare. Nu spunea nimeni,
dar se găteau de multe ori
resturi
din trunchiuri.
creierul era specialitate,
pentru că se găsea mai greu,
comparativ cu trunchiurile.

dar era o lume perfectă.

bicicleta aștepta ca o nouă mutație genetică
să ofere lumii un om ca pe vremuri.
se cam plictisea, mai ruginea,
îmbătrânea,
dar se încăpățâna să nu devină
scaun cu rotile.




.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!