Sunt tristă în seara asta
am sufletul greu,
a alunecat obosit la picioare
strivit de greutatea gândurilor și faptelor;
să pășesc?
să calc?
să strivesc?
În astfel de momente pun beethoven
purificare de suflet:
plouă cu lună
iau sufletul în mâini
mă ridic deasupra meschinăriilor,
sărut rănile adânci precum găurile negre
și-l prefac într-o bila albastră.
Toată făptura-mi se ușurează de materie
vibrând ca o orgă profundă.
Ridic mâinile a rugă,
poleiala lunii mângâie palmele,
picuri alunecă pe umeri și spate
o mângâiere mătăsoasă,
spălâdu-mă,
făcând ca trupul meu să dispară treptat,
bucată cu bucată
în feeria de matase aurie...
O pală de vânt trece
aducând parfumul jilav al luminii vieții
cu fiecare celulă din trupul meu frânt.
Mă rog pentru iertare și îndurare
pe alte gânduri și fapte.