Stau în coaja amiezii pe un câmp înverzit
când orizontul de foc picură lichid
timpul stă
soarele se topește in aer și curge galben
peste pulsul inimii mele
în așteptarea undelor cu vești de la tine;
e o durere a simțurilor,
o coborâre in sine a vieții de a fi,
o eliberare de forme
când fluidul magnetic se oprește
între noi
doare dorul de tine
ce mă evaporă în posesiunea totala a cosmosului:
nu plâng
nu râd
ci doar zâmbesc
smulgerii către lumină.