La poarta sfântului lăcaș de rugăciune, stătea cu mâna-ntinsă un cerșetor,
Stătea, sperând că va primi pomană, de la vre-un binecuvântat de trecător.

Că n-a mâncat de vreo trei zile poate, știa doar el și bunul Dumnezeu,
Așa-i fusese scris să-și ducă viața, urmat de ghinion mereu, mereu, mereu.

Cu fața suptă, corpul slab și mâna-i tremurândă,
Ar fi dorit, pe-un colț de pâine și sufletul să-și vândă.

Era flămând săracul cerșetor, flămând nevoie mare,
Abia mai putea să se țină, de foame, pe picioare.

Dar nimeni nu s-a îndurat să-i dea ceva de milă
Căci toți treceau pe lângă el și toți priveau cu silă.

Iar oamenii se împingeau la rugăciune dându-și coate,
Toți îl priveau pe cerșetor, toți îl lăsau în spate.

Se-ngrămădeau cu toții, să vadă Dumnezeu
Cât de creștini sunt dânșii, c-așa au fost mereu.

Dar mai curat la suflet era chiar cerșetorul,
Decât acei ce ascultau atunci predicatorul.

Și-n acea clipă, Cel de sus, pe toți îi cântării,
Iar sufletul cel mai curat, la cerșetor El îl găsi.

Și milă-i fu' atunci de bietul cerșetor,
Decât de toți de-acolo ce se rugau cu spor.

El îi trimise Îngerului Morții o solie:
"Sufletul acelui om, Îmi aparține Mie."

Trecu un ceas sau două iar slujba se sfârși,
Iar bietul cerșetor, de frig se zgribuli,

Se ridică de jos și-ncet, încet porni,
Să-și caute un loc săracul, să poată ațipi.

Într-un sfârșit găsindu-și un loc lângă o poiată,
Se puse jos sărmanul și adormi îndată.

Însă de dimineață, el nu se mai trezi,
Cadavru-i era rece, cu umbre stacoji.

Chemându-l deci la Dânsul, Dumnezeu așa i-a spus:
"Eu am găsit în tine, un prea-curat supus,"

"Ia deci și te înfruptă din ce-ai visat vreodată,
Căci masa nemuririi, în veci va fi bogată."

"De astăzi înainte, la dreapta Mea rămâi,
Tu, ai fost cel din urmă, deci fi-vei cel dintâi."

....................................................................


După o nouă săptămână, la poarta sfântului lăcaș,
În locul lui de-odinioară, stătea acum un copilaș.

Flămând și el de bună-seamă, cum fuseră părinții
De foame și de frig se pare, îi clănțăneau toți dinții.

Dar nimeni nu îl luă în seamă, căci toți se îmbulzeau să intre,
S-asculte sfânta liturgie, a prea-sfințitului părinte.

Era și el un cerșetor, la fel ca înaintașul lui,
Era și el un "cel din urmă", ce-avea să fie un "cel dintâi".