poezia se scrie când se înalță din tine ceva ca o
crampă o tensiune o ascuțită durere de
undeva dinăuntrul articulațiilor tale de muritor ordinar cu
prăfuită carcasa tuturor zilelor viselor speranțelor micilor
sau marilor digestii

poezia spuneam? poezia
dacă acesta e cuvântul universal
pentru limba crampelor durerilor înțepăturilor fără
justificare medicală

unii mi-or spune minimalist că un screamăt e
la fel și o mică flatulență dată chinuit discret în public nu
știu dacă alții or lăcrima sau pur și
simplu jenați vor scoate batista

ah, da

batista asta se fâlfâie la balcon se pune sub genunchi la
perinița se folosește pe motiv de othelo însă uneori
e semnul acela alb ca
te-am-înțeles-și-dau-razboiul-de-o-parte-tu-de-cealaltă-eu
atunci cuvintele nu se mai luptă par că joacă șah
dar asta se întâmplă rar de regulă
când o poezie se scrie dintr-un om a ieșit categoric
un geamăt sau un hohot
depinde de felul mâncării de
felul aerului de
felul măruntului gest de a fi
pe undeva oarecine e unul împotriva tuturor cu final neașteptat
tuturorul devine eu și ciudat
eul nu mai e al meu după ce
o poezie s-a scris din
bla bla bla-motivele-menționate-la-strofa-întâi

alții mi-or spune cu bucle largi din degete litere
cuvinte blonde sau sterpe ce frumos ce bine promiți cui promit
însă nici pe aceștia nu-i voi crede
mama lor de oameni eu le-am
vorbit pe limba mea i-am veselit pe
limba mea i-am beștelit le-am plâns ce nu au vrut sau
pur și simplu vorba lui anton
am scris cu metafore ceva fără metafore
sau invers

asculta-voi și pe aceia și pe ceilalți și pe mine
din când în când o pastila mai trece o crampă mai un
fenilbutazon zicea felix e un unguent la facerea lumii
să nu mai scârțâie nimic din balamale
să nu se-audă decât vântul cu-vântul oricum
e prea târziu pentru un bolnav incurabil
niscaiva stele pot să-i prelungească cel mult o iluzie două
dar nu lumea
nu rămâne decat o poezie două
în urma lui praful de pe silabe și eventual
doar eventual
câte o gașcă de puncte
puncte la stomac să digere ce-a mai rămas
nespus