Gospodarului N.N., despre jurământul călcat
(Scrisoarea a 137-a)

Ai pățit ceva foarte asemănător cu o întâmplare din vremea apostolilor. Þi s-a îmbolnăvit copilul. În suferința aceasta i-ai făgăduit lui Dumnezeu că vei dărui bisericii o mică țarină, numai să ți se facă sănătos copilul. Comitetul parohial încercase de mai multe ori să cumpere țarina aceea de la tine, fiindcă se învecina cu curtea bisericii. Tu cereai un preț prea mare, dar iată că a venit necazul și atunci ai făgăduit că vei da pământul acela în dar bisericii. Într-adevăr, copilul ți s-a însănătoșit. Atunci tu ai făcut uitat legământul. Soția îți aducea aminte neîncetat că trebuie să-l împlinești. Þie însă îți părea rău de pământ. În cele din urmă ai născocit o viclenie pentru a împlini numai în parte ceea ce fagăduisei. Ai vândut țarina unui om, ai păstrat jumătate din bani, iar pe cealaltă jumătate te pregăteai să o dai bisericii- dar nici pe aceia nu te-ai îndurat să îi dai din mână. Din acea jumătate ai luat iarăși o parte și ai cheltuit-o, iar restul l-ai dat bisericii, spunând că este prețul acelei țarini. După aceea însă ți s-a îmbolnăvit din nou copilul și... a murit. Acum îmi scrii împovorat fiind de o mare jale. Legi moartea copilului tau de călcarea jurământului făcut cu Dumnezeu. Spui că te-a cuprins o frică mare de ceva tainic, care aduce fără milă nefericirea asupra oamenilor.
Citește capitolul 5 din Faptele Apostolilor. Acolo e descrisă o întâmplare asemănătoare. Adu-ți aminte de cuvintele grăite de apostolul Petru către vinovat: N-ai mințit oamenilor, ci lui Dumnezeu.
S-a întamplat ceva asemănator și în zilele noastre.
Într-un oarecare necaz, un om a făgăduit că va da un bou pentru mănăstire. După ce a trecut necazul, omul s-a gândit că darul e prea mare și că se poate răscumpăra cu ceva mai mic. A vândut boul, a cumpărat un mânz costeliv și l-a dus la mănăstire iar restul de bani l-a adus acasă- mai bine zis așa credea el că o să facă. Însă pe când se întorcea de la iarmaroc a pierdut banii. Iar în acea noapte mânzul a fost împuns de un alt bou și a murit.
Nu este Pronia nemilostivă, ci noi suntem nemilostivi cu sufletele noastre. Nu are Dumnezeu nevoie de țarini sau de boi, ci vrea suflete sincere și cinstite. Ceea ce Domnul vieții și al morții a făcut casei tale nu e din nemilostivire, ci tocmai din milostivire. A luat de la tine copilul nevinovat ca să îl mântuiască -de tine- în Rai, iar asupra ta a trimis jalea ca să te pocăiești, să te schimbi, să te curățești și în cele din urmă să te învrednicești de Rai și de revederea cu dragul tău copil. Nu te mâhni pentru copil, ci mâhnește-te pentru păcat, fiindcă aceasta e mahnirea aducatoare de mantuire. Dar, sa zicem, nu ți s-ar fi întâmplat nimic pentru călcarea legământului, ce s-ar fi întâmplat? Tu ai fi continuat mai fără păs decât oricând să faci păcat peste păcat; copilul s-ar fi învățat păcătos ca tine și cu timpul v-ați fi pierdut amândoi sufletele. Astfel, Făcătorul a întors nedreptatea ta în mântuire atât pentru copil, cât și pentru tine. Drept aceea, nu cârti împotriva nemilostivirii Celui Preaînalt, ci mulțumește-i pentru milă.
Binecuvântare ție și pace de la Dumnezeu.