Mancau elefantii, iar eu printr-o siringa imi scosesem toata seva din par.
Stateam legat la ochi in mijlocul marii intersectii, cu mana intinsa spre sosea, din departare venea batranul cel adevarat orb, cel alb, cel curat. Venea sprijinindu-se intr-o carja si pe margini priveau copii, tinundu-se de mana , increngatura noastra ciudata din ochi.




Dimineata, copilul a coborat pe nisip.
Si-a dat hainele jos, si-a desprins parul. Si trist a mers pe marginea apei cu picioarele ude, pana cand pielea a inceput sa-i devina stralucitoare.


Copilul s-a uitat in interiorul lui cand a vazut asfintitul.



Parul a trecut prin toate culorile. Mai intai s-a facut galben, apoi repede portocaliu si rosu, atat de rosu incat s-a confundat cu soarele, apoi verde si albastru, apoi mov. Si atunci copilul a inchis ochii.


Nisipul s-a departat usor de copil, s-a departat de frica, si marea a devenit rosie. S-a dus rosie pana departe, ca un asternut intins.


Si copilul s-a aruncat pe mare. Au plutit mult.


Si trecandu-si fata prin apa, copilul si-a vazut parul ce-i curgea , era alb alb alb, el nu s-a speriat
stia ca asa o sa se intample.