agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3542 .



Minuscul manual de visare
personale [ ]
O mică, mare corabie

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Pip ]

2006-08-25  |     | 



Visat în Decembrie 1994

Înaintea relatării visului propriu-zis, simt nevoia unui preambul. Amalgamul de senzații produs și vagabondajul ideatic stârnit mai apoi, în starea de luciditate, m-au trimis cu gândul, ocolind echivocul, la anumite evenimente din viața mea reală. Am făcut conexiunea între vis și realitate fără să mai bâjbâi, fiind convins- atunci, ca și acum- că povestea scornită de joaca minții nu e decât imaginea în oglinda interioară a unor anumite evenimente din viața mea, și numai a lor.
Cunoscusem, de puțină vreme, o fată. Lucrurile între noi erau cu totul tulburi la acea dată. Asta, mai ales din pricina mea. Pentru nivelul întâi de contact cu o potențială pereche aveam, în acele vremuri, niște norme de fier. Purtam credința că ele erau rodul unor ani de observații îndelungate și profunde, că reprezentau o rafinare de înaltă calitate a unor teorii privitoare la armonie. Cu sârg mă apăram de viață la adăpostul scuturilor armoniei, care erau de multe și mărunte feluri. Trecerea timpului dusese la apariția câtorva petice peste aceste norme. Erau mai mult niște preferințe, ca urmare a experimentelor existențiale dar le integrasem în sistemul meu de evaluare și acționau cu aceeași forță.
La prima apariție fata aceea nu se încadra deloc în tiparele vizate de mine. Din cauza asta mă încerca un sentiment de dezamăgire, de păcăleală. Avea 1,63 m iar pe defășurătorul meu scria minimum 1,70 m. Era o diferență de 9 ani între noi, insurmontabilă din punctul de vedere al preocupărilor comune, după manualele mele. Bea și fuma din teribilism în timp ce eu îmi construisem o existență aseptică, excelând în profilaxii simandicoase. Făcea alergie la sport iar eu îl mâncam pe pâine. Mă visam pe scenă alături de Ozzy Osbourne în timp ce ea dădea în leșinuri când o auzea pe Janis Joplin. Mă rog, o deosebire ca de la cocaină la LSD. Pe deasupra era și bi-oloagă, săraca de ea, sau biolog, ce importanță mai avea. În plus avea o prezență de fetiță de pension, ușor teatrală, o delicatețe excesivă care sufoca naturalețea și făcea din ea o făptură aproape vulnerabilă. Eu căutam la acea vreme un camarad, numai că de sex opus. Cam așa apărea pentru mine femeia, la un moment biologic al vieții mele când nu se putea spune că eram tocmai fraged. Din punctul meu de vedere, relația nu avea nici-un viitor.
Desfășurarea ulterioară a evenimentelor m-a bulversat și m-a încântat în egală masură. Manualele și normele mele de împerechere optimă au ajuns la lada de gunoi a decepției și uitării. Eu însumi am fost cel care le-a purtat acolo, cu un zâmbet amar pe buze, fiind convins de absoluta lor inutilitate. Viața, cu pofta ei teribilă de lecții și paradoxuri, a transformat ’’ilustrele’’ mele învățături într-o nemiloasă ironie la adresa falsului absurd.

Iată visul:
Pășeam vioi prin pădure, cu voluptatea evadatului care e convins că nu mai poate fi prins. Copacii înalți erau biruiți de invazia veselă a verdelui crud. Pământul mustea sub tălpi. Soare din belșug. Umbra ocrotitoare a coroanelor era spartă de mii de jeturi de lumină strălucitoare, ca și cum, din nori, colosali elefanți plutitori străpungeau acoperișul înfrunzit cu fildeșii lor luminiscenți. Mă stăpânea bucuria completă a copilului care se întoarce acasă, făcandu-mă să mă abandonez unei hoinăreali nesățioase și să mă las purtat la întâmplare pe după trunchiurile mai groase sau mai subțiri ale copacilor.
Îmi savuram uimirile vorbind cu glas tare iar o voce din eter îmi dădea întotdeauna replica, însoțindu-mă permanent, ca un prieten credincios. Era cum nu se poate mai reconfortantă acea călătorie în care puteam vedea, atinge și adulmeca sevele de început de lume ale tărâmului proaspăt și străvechi deopotrivă, al pădurii.
Vocea mă chemă:
- Hai să vezi un loc minunat!
M-am executat și m-am abătut în dreapta. În fața mea se desfășura
luciul liniștit de apă al unui lac de dimensiuni considerabile, cuprins în inima pădurii. Malurile înalte erau pline de verdeața care cobora entuziastă până la întâlnirea cu albastrul dens al apei. Nu se putea vedea nici-o încrețitură pe întinderea de apă, nici-o înfiorare în adâncuri. Nu departe era legată de mal o corabie de lemn care părea mai degrabă o miniatură, un obiect de joacă pentru copii.
- Încearcă o plimbare, mă invită Vocea pe un ton calm.
- Glumești! E pentru pitici, dacă pun un picior în ea o găuresc. Se vede
de la o poștă că n-am loc. E prea mică, nu e pentru mine.
- Înceaaarcă, insistă amical prietenul nevăzut.
- Fie, pentru tine.
Am coborât cu inima strânsă malul abrupt și am pus un picior în micul vas de lemn. Gândul tremura suspendat, pipăind cu tălpile firul de mătase prins la un capăt de buza unei vaze de porțelan iar la celălalt legat cu fundiță de piciorul unui pahar de cristal. Cu mâinile bine prinse de marginile de lemn, am adus cu atenție și celălalt picior. Mi-am ținut respirația pentru câteva clipe. Plutea. Nu cedase nimic, nu se rupsese nimic. Am observat apoi, cu plăcută surprindere, că bărcuța mă cuprindea ca un căuș de palmă, de parcă ar fi fost făcută anume pentru mine. Cu toate astea, tot nu-mi venea a crede și păstram încă, înfipt în inimă, ghimpele unei posibile glume proaste. Continuam să arunc în slavă zămbete neîncrezătoare, însă Vocea mă mustră amuzată:
- Trebuie să mă asculți mai des. Cum e?
- Curios de bine, am răspuns, cu o îngrijorare care începuse a se dilua
încetișor.
Corabia pitică, se desprinsese de mal și tăia totuși perfect apa, purtându-mă cu ea într-o alunecare sigură, lină, gingașă. Stăteam în picioare și mă țineam cu ambele mâini de micul catarg care îmi ajungea până la piept. Pe catarg era prinsă o pânză verzuie, subțire până la transparență. Prin culoare și consistență arăta mai degrabă ca un accesoriu feminin de vestimentație decât a velă folositoare navigației.
Vocea adăugă:
- Și dacă vântul bate…
În fața mea dreptunghiul de pânză străvezie se umflă din senin. Fără să sufere cea mai mică stricăciune începu să împingă cu iuțeală dar și cu ușurință mica ambarcațiune și voluminosul ei conținut. Vântul mă împingea odată cu acea arcă, de parcă ar fi vrut să-mi fluture mâinile, capul, picioarele, și să mă transforme și pe mine într-o pânză agățată de catarg. Temerile mele, spulberate de cursa năvalnică, se pierdeau rătăcite de plutirea impetuoasă pe albastrul grav al apei. Începusem să mă întreb ce descântec purta cu ea firava ambarcațiune, ce magie stranie arunca acea năframă translucidă încât era capabilă să transforme inocența și fragilitatea aparențelor în acea eficace împletire de forță și îndemânare a lucrului în sine. Oricum, totul se defășura atăt de rapid încât zburam pur și simplu pe deasupra lacului. Îmi depărtasem picioarele și încleștasem mâinile pe lemnul lăcuit, îmbrățișând catargul micuțului velier. Mă desfătam cu ceea ce percepeam ca fiind un rarisim privilegiu.
Fără să știu cum, am băgat de seamă ca fricile de toate felurile s-au scurs din mine, că am abandonat, nici eu nu știu unde, isteria de a trăi, că m-am lepădat de neputință, fără să țin minte când. Parcă nu fusesem niciodată amorțit de abulie, gustul acru al zilelor inutile și obsesia fetidă de timp mort, intrat in putrefacție, nu-mi paralizaseră încă simțurile. Cine transformase in mine blazarea în fervoare, cum oare s-a preschimbat păgubosul în inspirat și unde a dispărut incurabila teamă de eșec? Mă priveam ca pe un altul și mă surprindeam eliberat, neverosimil, uluit.
Totul plecase de la corabia de jucărie. Ea mă dorise și tot ea avusese puterea de a mă remodela, recrea, salva. Măcar pentru un vis.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!