păcatele din ce în ce mai adânc se tot duc
mi-e greu pentru totdeauna
parcă am mai multe suflete
viața din mine cu lumină uneori umbră
îmi iese de parcă aș fi doar eu acolo
rămas să adun apa scursă din voi
să sfințesc în fiecare zi locul

sunt botezul nici vântul nu mai bate
s-a adunat tot în trunchiul înaltului
ca un plămân
respiră pustiul pune salbă pământului
e sărbătoare

vă arunc cocoașele pline de ură
pe iarba însângerată a umerilor mei
vă satur arterele de lumină
și vă port neprihăniți în coasa morții