agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-09-01 | | Înscris în bibliotecă de Nicole Chinez Dr.R.I.A Știința și ateii (Apendice) Cu câțiva ani în urmă, la o conferință în Londra, un ateu încerca să dovedească faptul că majoritatea savanților nu cred în Dumnezeu. Aceasta l-a jignit și l-a supărat adânc pe profesorul și savantul Tabroom, care a declarat îndată că este vorba de o minciună și o calomnie la adresa savanților, hotârând să dovedească și prin fapte adevărul spuselor sale. Cu hotărârea și tenacitatea înnăscute rasei engleze, el și-a asumat dificila sarcină de a vedea ce cred savanții despre Dumnezeu. În acest scop a trimis numeroase scrisori membrilor comunității științifice din Europa și America, punandu-le două întrebări simple și clare: Dacă cred în Dumnezeu și dacă știu vreun savant care nu crede în Dumnezeu. Și au venit răspunsuri din toate țările- răspunsuri simple și limpezi, toate asemănătoare între ele: savanții declarau că ei cred în Dumnezeu și că dogmele creștine fundamentale nu contrazic descoperirile științei moderne. Din numeroasele scrisori primite, Tabroom a făcut o carte. Un botanist scria: Cu ajutorul microscopului L-am văzut pe Dumnezeu și mă minunez și mă bucur de înțelepciunea Creatorului. Alt savant scria: Puțina știință îndepărtează de Dumnezeu și multa știință îl întoarce pe om la Dumnezeu. Această din urmă declarație este cu atât mai interesantă cu cât este absolut similară unei cugetări a Sfântului Vasile cel Mare(+379). Ateii și oamenii slabi la capitolul gândire fac din știință (din care nici nu cunosc nimic cum trebuie)un fel de credință, iar din natură o divinitate anonimă. Ei afirmă că totul trebuie pus pe seama naturii și că natura a creat toate. Asta înseamnă că natura a creat timpul și curgerea timpului, spațiul, lumina, aerul, apa, mișcarea, pământul, stelele, întunericul, plantele, animalele și omul. Bine, dar noi numim toate astea natură și ne întrebăm cine le-a creat! Cum poate natura să se creeze singură, sau cum poate fi divizată ideea de natură în natură care a creat și natură creată? Prin natura sa, soarele dă lumină și căldură. De unde are el darul de a lumina astrii și oamenii, păsările și celelalte animale, plantele și aerul? El e izvorul drag al întregii vieți, izvor de mare har nesecat, fără de care nu poate trăi nimeni. Cine l-a învățat, mai bine zis cine l-a făcut să lumineze? Cumva natura? Dacă natura, ajungem la concluzia inevitabilă că o natură în care nu era nici soare, nici lumină a creat o natură în care este și soare și lumină- însă lucrul acesta este cu neputință. Natura în care nu este lumină nu este natură, nici nu a existat așa ceva vreodată. Egoismul și trufia omenească s-au cicnit și în vechime de lucrurile lui Dumnezeu. În vremea când Pitagora studia superstițiile egiptene și indiene, la intelectualii greci domina ideea că totul a fost creat din întâmplare și că totul are loc în lume la voia întâmplării. În această rătăcire credea, înainte de a se pocăi și Sfântul Efrem Sirul(+378). Dacă vom sta să ne gândim puțin, vom vedea lesne că întâmplarea este un idol mintal asemănător și înrudit naturii care a creat totul. Faptul că savanții și-au declarat credința în Dumnezeu este mărturisirea sufletului lor, nu decurge din experiența științei lor. Știinta nici nu are ca obiect să stabilească principiile și argumentarea credinței în Dumnezeu. Savanții se folosesc de simțuri, de calcul și rațiune și sunt complet limitați la natura vizibilă. De-ar exista un milion de savanți și de-ar cerceta orice vor, nu vor descoperi nici o urmă a împărăției lui Dumnezeu- și ce valoare are credința în Dumnezeu fără nădejdea împărăției lui Dumnezeu? Credința are propria sa știință. Această știință a fost expusă de Hristos, repetată și întărită de apostoli și de mucenici și de Părinții și Sfinții Bisericii. Ea e în strictă legătură cu Sfintele Taine(preoția, pocăința, euharistia s.a.m.d). Ea e în strictă legătură și cu înnoirea duhovnicească, înnoire care este un mare har al lui Dumnezeu și constă în păstrarea curăției trupești și sufletești și în practicarea virtuților. Cea dintâi virtute este smerenia: creștinul trebuie să se socoată un nimic viu, să slujească aproapelui cu osârdie și fără fățărnicie, să se smerească, să rabde, să nu se mândrească- fiindcă cine se smerește este înălțat de Dumnezeu; cine se învinovățește este îndreptățit de Dumnezeu; cine nu crede în sine este înțeleptit de Dumnezeu. Precum se vede, aceste gânduri nu au mai nimic în comun cu gândurile savanților despre credință. Ateii ar dori ca spre confirmarea gândirii lor să aibă măcar una dintre realizările sănătoase ale muncii omului- adică prin ceva bun și binecunoscut să confirme ceea ce este rău și fatal, ca prin știință și prin savanți să sprijine gândurile lor întunecate. Decât să facă apel la rațiune, mai bine ar fi pentru ei să-și întărească credința prin faptele lor și să spună loruși și altora: Noi nu credem în Dumnezeu și prin faptele și gândurile noastre nu ținem seama de El, iar pe cel ce ne pomenește acest nume îl urâm. Și îi urâm pe cei ce țin seama de voia lui Dumnezeu. Așadar, între știință și ateism depărtarea este nemăsurat de mare. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate