agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-09-02 | |
Adevărul. Ce este adevărul, poate fi definit? Pot spune mai mulți oameni adevărul, zicând fiecare că are dreptate? Spunând realitați diferite, convergând fiecare realității, dar separat. Poate exista adevărul meu, al tău, al celorlalți? Pot să-l conjug la trecut, prezent, sau în alte forme? Însușindu-mi o definiție biblică transpunând-o pe o coală albă (ce este albul?), adevărul este calea și viața. Deci adevărul este o persoană pe care o admiți sau nu. Pentru creștini, adevărul se identifică cu Isus. Pentru celelalte religii sau pentru atei, nu știu. Sunt fărâma de nisip de sub talpa elefantului cunoașterii. Fiind cel ce nu știe dar dorește cu tot dinadinsul să asimilize noi cunoștințe, sunt cel mai mic dintre cei mici. Cu toate acestea, sunt și sper ca și alții să mă perceapă așa cum sunt, adică om.
Totuși, ce este adevărul? Definire per ansamblu, într-un cuvânt, a perfecțiunii? Uneori, străvezie formă de a ascunde. Durere sau alinare? Materială formă indestructibilă sau neant. Încercare de a ascunde realități care dor. Dar cum altfel poți spune copilului născut cu malformații hidoase că este cel mai frumos copil pe care l-ai văzut...ați avea curajul să spuneți de față cu părinții cât este de urât? Cum poți face ca cei dragi să nu simtă durerea de tine ascunsă? intenții bune dar... Cum poți ascunde realitatea (de poate fi ceva ascuns) fără să-i faci pe ceilalți să sufere? Oare poți urca pe scara politichiei spunând doar adevărul? La asta pot răspunde doar cu reactualizarea unui proverb și anume: “Nu am văzut copil cuminte, babă frumoasă și politician să își țină toate promisiunile electorale. Dar cu politica e altă treabă, altă babă așa că... cu ea închei. Adevărul este iubire, iar iubirea-ți dă aripi, să poți zbura. Zburând poți ajunge oricât de (aproape) departe îți dorești. Aripi lipite cu ceară are minciuna, cu ele poți zbura doar pe întuneric, căldura soarelui le dezlipește, Icar mincinos devenind. Cădere în trecutul zilei de ieri, zi definită-n creație o mie de ani. Trecut trăit, din care răsare ziua de mâine, imaterială formă. Plus infinit. Nu voi trăi niciodată ziua mâine, deoarece pot trăi doar clipe din acum, clipa ce vine nu știu ce aduce, profet nu sunt să știu ce va fi. Adevăr. Așa cum scrisesem la început, definit doar de concepte, adevărul de complezență neînsemnând decât minciună. Minciună perpetuă care dă acea stare plăcută de dependență, numită de cei ce pun etichete: mintomanie. Trăim într-o lume de mintomani, uitând de unde vine minciuna și cine a inventat-o. Ca să mă lepăd sau să-mi fac mintomania mai ușoară, spun că a venit în lume deodată cu îngerul căzut, doar astfel pot complica. Mă simt mai bine oare crezându-mă astfel disculpat, dar nefăcând nimic altceva decât să mă inculp. Înțeles, neînțeles. Adevăr truchiat și spus de fiecare-n parte, lăsând în urmă nu fapta ce s-a petrecut ci dimpotrivă ce noi vrem, mai altfel spus, făcând din realitate minciună. Trei oameni văd același evenimet, toți trei îl percep, dar altcumva. Deși vor să descrie apoi toți același adevăr, nuanțând fiecare adaugă la imaculatul faptei pete de culoare și cu toții preferăm culori diferite. Retezând sau punând la adevărul primordial, creăm câte un adevăr care este doar al nostru, înțelegând diferit. Uitând despre ce era vorba la început, facem din adevăr minciună, iar din partea cea neagră a minciunii (nu că ar avea vreuna albă) ne facem un model de viață. Trăim apoi în mărirea mândriei minciunii, iar cei ce caută incipientul adevăr devin minoritari. Cum minoritari sunt cei ce gândesc, cei ce caută, cei ce vor să facă ceva, cei ce tind la puritatea spirituală. Cât de mult mă caut și eu în minoritatea aceasta, dar...și cum întotdeauna există un dar... Biserică goală în timpul liturghiei, acesta este adevărul zilei de azi. Mărgăritar de mare preț, cine mai vrea să-l caute prin cocina murdară după ce porcul l-a bălegat? Nebuni sunt acei ce caută adevărul, orbi, surzi, dar fericiți. Calea și viața sunt tot una cu adevărul sau cel puțin acesta este crezul meu. Adevărul meu sau dacă vreți astfel adevărul în stare pură. Alb și negru - definiții și nu culori, la fel cum adevărul și minciuna sunt două personalități distincte, alfa și omega, început și sfârșit...enumerarea poate continua, dar eu închei scriind bine și rău. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate