agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-09-15 | |
A fost o dată ca-n povești
A fost dar nu mai este, Și totuși, pentru că tu ești, Încep astă' poveste. Într-o țară-ndepărtată Unde iarna-i veci prea veche S-a născut de mult o fată Ce nu mai avea pereche. Singură ca și noi toți Când venim pe-această lume Dar ea era un pic tristă, Neștiind de ce anume. Ursitoarele spuneau Că iubirea o s-o doară Însa tot ele ziceau, Că din asta n-o să moară. Și trecură anii, așa cum se știe, În vreme de bine, repede pe fugă, Într-un ceas de rău, parc-ar fi o mie, Nici poți să-i alungi, nici să-i chemi cu rugă. Și crescu fetița, avea ochii frumoși, Un maro puternic, ca de catifea, Îngerii erau, pe ochii ei geloși Căci oriunde-n timpuri, doar ea i avea. Al ei tată-avea mare caravană Zeci de servitori, sute de cămile Iar fetița noastră parcă era orfană, Nevazându-și tatăl pentru zeci de zile. Mergea până-n Indii după mirodeni Și le aducea până jos, la mare, Îl cunoșteau toți, tinerii,bătrânii, Cel care ducea de la mare, sare. Și săraca fată, toată ziulica Se-nvârtea prin casă, negăsindu-și loc, Se mai certa ea, poate cu mămica, Apoi se-mpăcau cu putin noroc. In orașul lor, la o săptămână, Se ținea un bal în a șasea zi, La un castel frumos tineri se-adună Și apoi dansează, ca niște copii. Și copila noastră a fost invitată De un tânăr prinț ce-și căta soție, Refuzase ea să meargă, nu o dată Dar în acea zi, se gândi să vie. Pentru-a șasea zi rochie-și făcuse Și se pregătise mult de astă dată Și chemând trăsura, în ea se suise Iar în cinci minute era și plecată. Castelul era la un ceas de mers Prințul aștepta oaspeții de soi, Se-auzea din codrii al muzicii viers, Iar frumoasa fată ajunse în toi. Prințul o pofti să șadă cu el Chiar in dreapta lui, chiar la a sa masă, Ea se inroșii, dar nu mult, nițel, Căci avea emotii pentru cei din casă. Seara trecu iute, noaptea începu' Când stăteau la masă, băură, mâncară, Tânărului prinț fata îi placu Încât îndrăzni la dans să o ceară. Merseră, dansară, însă fata noastră Nu era atentă căci ceva zării A văzut un tânăr de prin alte părți, Și se pare ca îl și îndrăgii. Prințul observă că fata-i absentă Și că doar cu trupul langă el trăiește El văzu privirea-i după acel tânăr Și văzu că fata la el se gândește. Cum se sfârșii balul, tânărul plecase Însa mai întâi el a vrut sa știe Cine era fata ce cu prințul dansase Și se intrebă dacă-o să mai vie. La fel dar si fata întrebă de el Imediat ce balul cela se gătase Cineva îi spuse că Traius îl cheamă, Însa din păcate, doar atât aflase În a șasea zi merse iarași fata La acel castel, dar nu să danseze Îi era drag Traius și vroia să-l vadă Căci nu-i ajungea doar să îl viseze. Cum ajunse ea, prințul o cuprinse Căci și lui copila îi era prea dragă Și la masa lui tandru o împinse, Apoi prinse-ai spune lucruri multe-n șagă. Traius o zărise iarăși lângă prinț, Și știa că el își cătă nevastă Trebuia să-i spună o vorbă copilei, Dar nu știa cum, Doamne ce napastă. După miezul nopții, fata nezărindu-l, Își chemă trăsura, la drum să pornească, Mândrul nostru Traius, atât așteptase Și prinse trăsura să o urmărească. La mijloc de codru, el strigă o dată Dar vezi, nu știa fata pe-al ei nume, Vizitiul totuși, oprii de îndată Să vadă și el ce este anume. Se opri trăsura, Traius se oprise Coborâ din ?a, mergând mai aproape, Ajuns lângă Clania, c-atât î?i dorise O privi în ochii ?i-apoi dispăruse. - Cavalerule, te-ntoarce din drum, Nu mă lăsa tristă, te rog, te implor, Numai pentru o clipă, am ceva să-ți spun Și-apoi dute-n drumu-ți, mândru călător. Traius auzise și-și strunise calul, Făcu cale-ntoarsă până la caleașcă, Căci asta voise, de cum lăsă balul, Cu mândra domniță el vru să vorbească. - Scuză-mi îndrăzneala de-ați urmări calea, Dar să mă prezint, Traius mă numesc, Și-nainte a-mi spune care-ți este jalea S-aflu al tău nume, asta eu voiesc. - Clania îmi spune, și sunt încântată, C-am avut plăcerea azi să îți vorbesc Totuși, te-am văzut, nu de mult, odată, Și de-atunci într-una vreau să te-ntâlnesc. Mâine după-masă, de ai îndurare, Vino, tot aici, în același loc, Vreau să-ți spun mai multe, vino la plimbare, Te-aștept pe la patru, drum bun și, noroc. -Am să vin prințesă, - Dar eu nu-s prințesă. -Ei, atunci regină, - Nici regină nu-s. - Atunci ești o zână, stai, nu scoate-o vorbă, Am plecat prințeso, zâno, eu m-am dus. Du-te dar in pace, spuse-ncet Clania N-am să pot să dorm, inima-mi veghează, Dacă închid ochii, chipul tău îl văd, Greu va trece timpul până la amiază. Dar acuma hai, vizitiu! Spre casă, Mă așteaptă perna, lacrimi să îi dau Of, de-ar trece timpul până după-masă, Greu mai trece vremea pentru cei ce vreau. Ce frumoasă este tânăra domniță, Se gândi și Traius când încălecă Cât mi-aș fi dorit să-mi fi dat guriță, Și-abtinându-și pofta, se luă și plecă. ... ... ... ... ... ... ... ... Pe la ora patru Traius chiar venise, La acel loc mândru din pădurea deasă Clonia se pare că-ncă nu sosise Dar era plecată devreme de-acasă. Dar uite-o că vine încet pe cărare Stă semeață-n șa, ca un călăreț, printre crengi se pierde și iarăși apare Ca un vânt puternic, tainic, îndrăzneț. - Bun venit frumoaso, mâna îți sărut Căci deunăzi fost-am necioplit, Niciodată-n viață înger n-am văzut, Uite, de aceea ieri m-am rătăcit. - Mult-iubite Traius, nu ești mai prejos Dacă eu sunt înger, atunci tu ești zeu Ai mintea dibace, gându-ți e tăios Măgulirea-i multă pentru auzul meu. - Măgulirea-n vorbe? Asta nu o caut Dar de-ai fi un cântec veștnic te-aș cânta, Chiar aș fi în stare să învăț la flaut Și-auzu-mi cu viersu-ți mi l-aș desfăta. - Cugetate vorbe, cugeți și la faptă? Ori poate că numai gura e de tine, Ești mare la stat, dar n-ai mintea coaptă Spune, am dreptate ori greșesc străine? - Minte? nu mai am căci uite, aseară Tocmai se-mplinise prima săptămână Inima-mi cu mintea-mi, hotărâre luară S-asculte de tine, să le fi stăpână. - Ocolești răspunsul la a mea-ntrebare - Da, sunt copt stăpână, uite-am spus minciuna Vrei și adevărul? Află cu mirare Că copil m-aș vrea pentru totdeauna. Traius se repede iute la domniță Și-o sărută tandru pe buzele-i roșii, Iar ea, necrezând că i-a dat guriță Prinse o culoare ce-o au doar gogoșii. - Te-am crezut mai tandru, te-am crezut mai fin, Ce te-a apucat? poate ești nebun, Să nu mă mai cauți, eu n-am să mai vin Și plecă copila către-al ei cătun. Traius se căise pentru o săptămână Pentru dulcea-i faptă care a făcut-o Prin satul copilei zile rătăcise Degeaba o căuta căci tot n-a văzut-o. Chiar când hotărâse să se dea bătut, Vizitiul ei îi ieșise-n cale - Ziua bună Traius, te văd abătut, Hai, varsă-mi și mie din prea-multa-ți jale. - Bun găsit bătrâne, tare-mi pare bine Că ne-am întâlnit și-mi ieși-și în cale De vrei să m-asculți atunci hai cu mine La izvorul rece, de la voi din vale. - Să mergem dar Traius și pe drum ți-oi spune Că va fi o nuntă la care vei plânge Chiar în astă seară merg să se cunune, - Clonia cu prințul? Sufletu-mi se frânge... - Află de la mine că ea te iubește Însă a ei mamă vrea soacră să fie Clonia să-i spună "nu vreau", nu-ndrăznește Și-apoi știm că prințul își căuta soție. Că ai sărutat-o n-a fost supărată Eu am auzit-o cum grăia prin somn Ba ea chiar dorise s-o mai faci o dată Âsta-i adevărul, mult-iubite domn. Deci de vrei s-o scapi, s-o faci fericită Mergi de-l cată-n Indii pe al ei părinte Tu să-i spui că soața-i fica și-o mărită Doar așa vei stinge jalea ta fierbinte. - Dar întâi de toate vreau s-o văd pe ea Tot ce tu mi-ai spus vreau și ea să-mi spună Apoi vreau să-mi jure că va fi a mea După care-s gata să mă sui și-n lună. - Am să-i spun de tine și de-a ta dorință Iar de voi putea, azi ți-oi da de știre Unde, la ce oră, și de-i cu putință Să te întâlnești cu a ta iubire. Mulăumescu-ți ție și lui Dumnezeu Ce-a crea pământul și cu el pe noi Aștept vestea bună, ești prietenul meu Și-am să-ți întorc fapta de-i avea nevoi. Luându-și cămăruță la hanul din sat, Traius lăsă vorbă la hangiu să știe Că de va fi el de un moș cătat Fără-ntârziere la dânsul să vie. Pe la miezul nopții se trezi voinicul Scuturat puternic de-o hangiță grasă - Stăpâne, ai oaspeți, m-a trimis tăticul Să îți dau de știre, te așteaptă-n casă. - Mulțumesc de veste, dar să-mi spui de vrei Tu ai spus c-am oaspeți, câți sunt de toți ei? - Doi sunt, o femeie și cu un bărbat Vino dar de grabă căci ești așteptat. Poftește-i te rog la mine-n iatac Șine și un galben pentru a ta trudă, Iar de îmi sunt prieteni mi-or face pe plac, De îmi sunt dușmani, nu îmi va fi ciudă. Se du-se fătuca să le dea de știre Celor doi că Traius nu vrea să coboare Și urcară ei spre-a lui mulțumire Iar când ei intrară, el era-n picioare. Vizitiul spuse: - Nu ți-am adus veste Însă ți-am adus întreaga comoară, Sub aste veștminte chiar Clania este Plec, căci de-află prințul pe loc mă omoară. Și ieșii pe ușă făr-o vorbă-n plus, Făcu cale-ntoarsă pe unde-a intrat În câteva clipe el era și dus Pe Clania cu Traius singuri i-a lăsat. - Bun găsit iar Traius, scumpul meu odor, - Bun găsit domniță, dar de când sunt scump? La prima-ntâlnire ți-ai dorit să mor, Sau poate că numai gâtul să mi-l rump? Iartă-mi îndrăzneala și uită-mi sărutul - Nu vorbi prosti, Traius tu mă iartă, Uită a mele vorbe, nu uita-nceputul Dar de asta vrei, uite stau, mă ceartă. Veste proastă am, mama mă mărită Mă dă după cel ce-și căuta so?ie După bani și-averi ea căzu-n ispită Și chiar mai bogată dânsa vrea să fie. Uite, chiar acum logodna a început, Iar ?ehand m-așteaptă, căci așa îl cheamă Degeaba nu vreau, mama mea a vrut Ca să mă mărite cu un om de seamă. - Mi-a spus vizitiul. - știu tot ce ți-a spus Căci eu l-am trimis după tine-n sat, Cuvânt cu cuvânt, nici o vorbă-n plus Tot ce el îți spuse, eu l-am învățat. - Atunci visu-acela este o minciună! Eu urăsc minciuna, urăsc trădătorii Vai și câtă ură-n mine se adună Dar de vină nu sunt de vești-purtătorii. - Nu știu ce-i cu visul, numai dânsul știe Însă știu prea bine că în somn vorbesc, Și-am visat cu tine, nu un vis, o mie ! Vizitiul știe și că.. te iubesc? - Nu știu, dar acuma rost de sfadă nu-i Am să plec în Indii după al tău tată, Să vină să-i pună soaței pofta-n cui Cu ?ehand vorbi-voi deci de altă dată. Nici nu sfârși bine ce avea de spus Că Clania îndată l-a și sărutat, Mâna după umeri, Traius lin i-a pus Și-o mușcă de buze pân' s-a săturat. Du-te acum dar Traius, și-adu-mi și un tată Iar de-ai să te-ntorci acasă pentru mine Pe fata de la bal să n-o uiți niciodată Când ți-o fi mai greu, ea va fi cu tine. ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... Chiar în zori de zi el porni la drum, Cu calul umblă din zori până-n seară Nici ca să mănânce n-avea poftă acum, Se culcă un ceas apoi porni iară. Acum era noapte, acum era zi, Nu știa nici unde-i nici cât a trecut Munți avea în față, dealuri și câmpii Dar nimic de-acolo n-a recunoscut. Era sleit de forță, nu mai avea puteri Când după două luni un om el a zărit Iar după ce schimbară vreo două-trei păreri Se puseră amândoi cu schimbul la dormit. Străinu-i povestise că de un trib scăpase Că fost-au sute cu el, c-aveau o caravană Că de o săptămână, frig, foame îndurase Și că venirea lui, era cerească mană. În timpul lui de veghe când prietenul dormea Traius văzu că vin un grup de călători Dar îi văzu târziu, căci mult se mai gândea Gându-i era acasă iar el, cu capu-n nori. Trezindu-și dar amicul spunându-i de primejdie Se du-se să-și ia spada ce o avea cu el, Prietenul lui ii spuse cuvinte de nădejdie, Că-i cunoștea pe toți, deci n-au luptat de fel. Erau chiar niște soli din mândrul lor regat Venit-au cu solie la al Indiei rege S-au pus ei pe vorbit, și mult s-au bucurat Că au găsit cu cine o vorbă să mai lege. Traius aflând că-s soli, se puse dar să scrie Vreo două-trei cuvinte la mândra lui crăiasă În zori, toți solii pleacă, deci de va fi să fie El le va da scrisoarea ca să i-o ducă acasă. "Pe-o câmpie sunt, și este ceață deasă, Pe astă câmpie către tine-alerg Să te uit pe tine, gândul nu mă lasă Către tine dragă, eu aș vrea să merg. Știu că tu m-aștepți cu inima-ți mare, Lacrimile-ți plânse și nopțile-mi albe S-or preface poate toate într-o floare, Floare pentru tine cu petale dalbe. Lacrimile plânse, chinul depărtării, Eu le scriu pe-o foaie și le-oi pune bine Noi, pe toate rele le vom da uitării În clipa când fi-vei în brațe la mine. Suflete pereche crud împrăștiate, Unul stă acasă, altu-ndepărtat În a iubirii mândră și mare cetate Unul și cu altul s-au împreunat. Așternutul tău, tânără copilă Poate mult prea-mult în lacrimi l-ai scăldat Poate că din zel, dragoste sau milă Dar și eu am plâns mult pe unde-am umblat. Triste fețe văd pe câmpia tristă Uneori îmi vine să mă scap de toate Binele, iubirea cred că nu există, Cred că lumea-i plină de rău, de păcate. Dar te am pe tine, buna mea iubire Mă gândesc la chipu-și și speranța vine, Și încet, încet îmi revin în fire, Dacă n-ai fi tu, ce ar fi cu mine? Fericit sunt eu c-am găsit devreme Ceea ce alți oameni o viață au cătat, Am să vin acasă, vin eu, nu te teme S-omplini și visul cu adevărat." În zorii dimineții fu' primu-n picioare Îl lăsă să doarmă pe celălalt străin, Soli-s duși de mult, de mult s-au dus oare? Bine că i-a scris, să nu stea cu chin. Întâi întinse masa și pregăti un foc Ca să se încălzească viteazul obosit, Știa a face focul fără de fum deloc Nu prea avea puteri căci nu a prea dormit. După un ceas de vreme se trezi și străinul În timp ce se-ospătară, îi spuse cine este Iar după ce-și vărsă întâi viteazul chinul Se puse dar ăi Traius să-i spună o poveste. Așa află dar Traius că al Cloniei tată Era conducătorul acelei caravane, Se puser-amândoi pe gânduri deodată N-aveau cu ce să-nfrunte oștirile dușmane. - Iubitul meu prieten, vreau să-ți salvez stăpânul, Dar singur, al meu plan să-l izbândesc nu pot Deci jură-mi tu credință, martor ne e Bătrânul Care a creat lumea, cu cerul și cu tot. - Îți jur credință Traius, dar spune-mi al tău plan Cum ai de gând ca tu să îl salvezi pe el? Să strângi oaste de luptă îți trebuie un an, Iar noi avem trei zile pentru al nostru țel. - Ascultă cum vom face, fi cu aminte-luare Am mai vegheat azi-noapte, când soli-au adormit, Și am văzut un om la mică depărtare Apoi l-am vizitat, când el a ațipit. Află de la mine că triburi, ele-s două Unul este de oameni cu mult mai liniștiți, În timp ce el dormea, venit-au alți nouă, Cu gând să îl ucidă, acuma-s nimiciți. Eu l-am trezi pe puști, căci era un copil Tot eu i-am dat de veste că e înconjurat El m-a urmat pe mine, în spatele lor, tiptil Apoi, tot pe la spate de toți nouă-am scăpat. E fiul șefului de trib, care A fugit de-acasă, minte să-i învețe, Iar dac-al lui tată va avea-ndurare, Ne va ajuta cu arme, cu povețe. Uite și trimisul chiar din a sa parte, - Bine v-am găsit spuse noul-venit, Viitorul prinț vă trimite carte Să fiți ai lui oaspeți, vă roagă smerit. - E plăcerea noastră solule de pace Vino dar și ia sare și cu pâine Căci numai așa prieteni se pot face Cel care refuză, nu e om, ci câine. - Mulțumesc de hrană, mulțumesc de sfat, Acum fă-mi pe plac și veniți cu mine Am mâncat și sare, și pâine-am mâncat Diseră chiar eu, te-oi servi pe tine. Deci zis și făcut, și toți trei se luară Și plecară către cetatea regelui Seara la ospăț, toți se adunară, Ca să-i mulțumească salvatorului. Atunci luă cuvântul al prințului tată: - Zi-mi te rog voinice, cum să-ți mulțumesc? Pentr-al meu fecior dau averea-mi toată Căci de moare el, nici eu nu trăiesc. Nouă ai răpus prințu-mi să-l salvezi Nouă saci cu aur fi-vor dar ai tăi, Tot ce îndrăgești si cu ochii-ți vezi, Poți să iei cu tine pe-ale tale căi. - Mulțumesc din suflet pentru al tău dar, Pentru că-l refuz, eu îți cer iertare, Dar aur nu-mi trebuie, nici un pumn măcar Pentru fapta-mi mică, răsplata-i prea mare. - De plecat nu poți fără de răsplată Cere-mi orice vrei, cere-mi orice vezi, Dar de-aici nu pleci, înțelege odată, Fără saci de aur, oameni sau cirezi. - Mulțumesc din nou, dar n-am trebuință, Uite, dacă vrei să mă răsplătești Atunci să m-ajuți cum ți-a sta-n putință, - Spune, hai voinice, spune ce dorești? Traius prinse-ai spune chiar de la-nceput Tot ce sa-ntâmplat de la acel bal, Că el a venit dintr-un alt ținut Că a pornit singur având doar un cal. Și după ce-i spuse și de prizonieri, Îi ceru apoi sute de războinici Ce să rupă lanțuri, s-oprească dureri. El i-a dat o mie, dintre cei destoinici. Chiar a doua zi, dis de dimineață Porniră la drum, cu gând de război, Se simți mai bine, era plin de viață Și visa s-ajungă teafăr înapoi. Ajunseră acolo numai pe-nserate Toți erau înscriși cu cărbune-n frunte, Ca pe întuneric, când toți se vor bate Unul pe celălalt să nu se înfrunte. Așteptară noaptea, încojurând satul Iar la miezul nopții începu războiul Au dat peste ei când sărutau patul Iar în zorii zilei, gata tărăboiul. Prizonierii erau în temniță de lemn Erau slabi cu toții, nemâncați, bătuți Îi eliberară la-l lui Traius semn Și ieșiră toți, speriați, tăcuți. Înapoi în temniță în locul lor băgară Pe ai lor dușmani, de la mic la mare, Foștii prizonieri mult se bucurară C-au să vadă și ei cum e la-nchisoare. Dup-aceea Traius, mulțumind la toți Pentru ajutor, îi trimise-n sat, Spuse către șef: - Ai văzut că poți Să mă faci pe mine chiar cel mai bogat? Pe prizonieri pe toți îi dezlegară Și le-a dat la toți hrană, din cea bună După ce oamenii foamea-și 'stâmpărară, Traius se sculă și-ncepu' să spună: - Dintr-o țară-ndepărtată Șingur am pornit Pentru că iubesc o fată Care m-a îndrăgit. Am lăsat-o tare tristă Și-am plecat în lume Ca ea alta nu există Mulți știți și voi cum e. Mama ei vrea s-o mărite Cu un prinț bogat, Ea, nu-l place, darămite Să-l ia de bărbat. Logodna a fost făcută În ziua când eu Am lăsat-o abătută Doar cu Dumnezeu. Către Indii am pornit După al ei tată Să-i cer mâna am venit C-o iubesc pe fată. N-am averi cum prințul are Nici palate n-am Dar iubirea mea e mare S-o uit? Nu puteam. Atunci un om mai bătrân Apăru' și astfel spuse, Parcă el era stăpân Sau m-i se păruse? - Cavalere, 'naintează Vino mai în față, Ce-am ați zice mult contează Chiar îți va da viață. Am doar o fată pe pământ Aproape de mare Știu că eu departe sunt Dar o iubesc mult tare. Fata mea este frumoasă Și sunt om bogat, Tie ți-o dau de mireasă Fiindcă m-ai salvat. Clonia ea se numește Și-ți făgăduiesc, - Inima mea o dorește Eu de ea vorbesc. Dumneata ești al ei tată? Fericită întâmplare Te-aș săruta totodată Dar mi-e jenă de-adunare. -Mâine-n zori pornim spre casă Și-uite îți dăruiesc Fata mea, ție mireasă Și-ncă mai voiesc, Caravana-mi jumătate Tie să ți-o dau Căci tu le-ai salvat pe toate Deci pe gând nu stau. - Nouă saci cu aur curat Te așteaptă-n drum Dacă tot ești de-nsurat Ai și-avere acum. Al tribului mare șef Mai spuse ceva: - Dă și tu la rândul tău Și ț-i se va da. Traius spuse: - Mulțumesc, Și mă rog la cer Să vă dea ce vă doresc Numai asta sper. ... ... ... ... ... ... ... Și cum spuse acel tată Chiar în zori de zi Caravana, mai bogată Spre casă porni. După două luni de zile Cât ei au umblat După multe zeci de mile Au ajuns în sat. Au mers numai Traius, socrul și-un argat Căci vroiau întâi să audă vești De aceea au mers târziu, pe-noptat, Ca să nu poți bine chipuri să privești. Opriră la morarul Ce-avea casa aproape de drum Dar nu-și vărsară amarul Ci așteptau acum. - Măi bătrâne, seara bună, Spuseră toți într-o voce Și-ncepu' socrul a-i spune, Ce capul ii coace. - Suntem niște călători De tare departe Și am vrea ca până-n zori De somn s-avem parte. Și-om plăti noi pentru toate Și odaia o plătim Deci te-ndură și socoate Că de somn murim. - Întâi de toate, bună seară Eu vreau ca să vă dau Să știți că eu n-aștept să-mi ceară Aceia care n-au. Poftiți acuma dar, degrabă În această odaie poftiți, Și voi socoti eu dacă trabă' Ori nu să îmi plătiți. - Îți mulțumim noi pentru toate Întâi îți mulțumim, Și vrem să știm de se mai poate Și hrană să primim. - Da da, primiți, însă răbdare, Căci de mult s-a înserat Să facă baba de mâncare Trebe s-o scol din pat. Se du-se dar și-și trezi soața Apoi de musafiri ii spuse Iar baba, blestemându-și viața Pe treabă dar se puse. - Morare, până-i gata masa Haide în odaia noastră Zi-ne, cum îți merge casa Și treburile-n cetatea voastră. Avem și un vin de curmale Ce l-am luat cu noi Deci haide cu noi la taclale, Că doară nu-i război. - Aveți și vin? De vinu-i bun Pe loc vă fac pe plac, Mă duc întâi pe foc să pun Și-apoi, ce vreți voi fac. După aceea deci morarul Se-apropie de ei, Și începu' să-și verse amarul Privindu-i pe cei trei. - De-o viață-ntreagă sunt morar Dar domnia nu mă știe, De mine n-au avut habar Dar să vezi ce-a fi să fie: A murit luna trecută Bunul nostru împărat Și un prinț cu fața slută Se vrea încoronat. Dregătorii de la curte Un alt rege cată' Dar nu-i nimeni să-l înfrunte Nimeni nu-i să-l bată. Și la mine a venit Ca să-i plătesc bir Prințul cel nenorocit, Pentru ce? Mă mir. Am să-i dau că n-am ce-i face O să fie încoronat, Mi-a luat el cinci dobitoace Căci deja-i încornorat. Ba a vrut și dar de nuntă Să vă spun eu am uitat Fruntea mea deja căruntă Le-a cam încurcat. Umblă de aproape un an După o mândră fată Mama dânsei crede-n ban Și-o mărită îndată. Peste două zile chiar Va fi nunta celor doi, Al ei tată n-are habar Cum e cu nunta de soi. Tatăl ei tare de mult La drum a pornit Trecătorii de-i ascult Toți spun c-a murit. Mama ei, femeie crudă, De i-ar veni soțu' acasă Cred că ar crăpa de ciudă Și fata n-ar mai fi mireasă. Domnița, lumea vorbește Că pe-un cavaler Tare mult îl îndrăgește Nu pe-ăst' prinț stingher. Însă uite, al ei iubit A plecat și el Și poate s-a rătăcit Nevestind defel. Of, de ar veni și el Pe prinț să-l provoace La un mic și scurt duel Capul să i-l toace. De-l învinge, rege fie, C-a avea și-mpărăție Și pe fată de soție Bine-i vreau și lui,, și mie. Da uite că vine baba Semn că-i gata masa Vă spusei dar cum stă treaba Și cum merge casa. Haideți dară și mâncați Luați tot ce poftiți, După ce vă săturați Mergeți și dormiți. - Pentru toate ce ne-ai dat Deocamdată, mulțumim Pentru masă, pentru pat Mai târziu te răsplătim. După câte văzu-n cale Traius nu mâncă nimic Doar din vinul de curmale Mai gustă un pic. - Fiul tău, el nu mănâncă? Poate nu ii place, Stă nemișcat ca o stâncă - Lasă-l, n-am ce-i face. - Eu mă duc să dorm nițel Spuse Traius deodată Capul mi-e ca de oțel, Deci mă scuză... tată. Se întinse el apoi În pat, în odaie, Și-n cap avea doar război Sânge și bătaie. Pe prinț îl și văzu mort Pe Clonia, a lui soție, Și fără de mult efort În gând avea și-o împărăție. Zorile deci ii surprinse Pe cei doi dormind Numai Traius ca prin vise, Stătea, rătăcind. - Trezirea, zise morarul Apoi poftiți la masă V-așteaptă jos căldarea Cu apă, jos, în casă. - Mulțumim bătrâne pentru deșteptare Traius doar acum abia ațipise Deci nu trebuia să strigi așa tare Dar acuma asta-i, are timp de vise. Traius, vino pân' la mine - Vin acum părinte, - Ce-ți spun, bagă la cap bine Și le ține minte. Să nu ieși singur în cetate Să nu spui cine ești Mai poți răbda un pic bărbate, Să nu se-audă vești. -Am înțeles, dragă tată, O fac doar pentru tine Căci o iubesc mult pe-a ta fată Deci fac ce crezi că-i bine. Însă când va veni seara, Eu la drum pornesc Și, de pe prinț pun eu gheara Am să-l nimicesc. Nu pot ca să trăiesc cu gândul Că Clonia-i cu dânsul Abia aștept să-i vină rându; Să îl înece plânsul. Deci, așa cum vorbiră, Seara așteptară Precu se sfătuiră La amurg, plecară. Traius deci, vorbă trimise La caravană-napoi Și precum el le vestise Se gătiră de război. Nu erau mulți dar puternici Cu toții erau Erau cei mai buni războinici Care ii aveau. Oastea pornii spre cetate În zorii dimineții Pregătiți pentru-a se bate Cu toți certăreții. Locul lor de întâlnire Era la aceeași moară Fiind toți voinici din fire Au ajuns în acea seară. Traius și cu socrul său Aveau planuri mari Să-l prindă pe nătărău Cu-a lor brațe tari. Să-nconjoare și palatul Cu a lor armată, Să ucidă "nespălatul" Ce s-a luat de fată. Deci chiar în a trei-a noapte Porniră cu toții Umblau și vorbeau în soapte Cum făceau toți hoții. Ajungând dar în cetate, Palatul încercuiră Neștiind ei a se bate Repede ii cuceriră. Clonia, în turn închisă Stătea supărată, - Of, ce viață compromisă Unde ești măi tată?? Traius atunci o strigă Căci o auzise, Și tare se bucură Când ușa-i deschise. Încă mai avea de furcă Lupta nu se încheiase Cu străjeri ce-l încurcă Că-l auziră când strigase. ... ... ... ... ... ... ... După ce-au sfârșit războiul Și pe Clonia scăpară Cum se gătă' tărăboiul, Cei doi dragoste-și jurară. " Te voi iubi mereu" a spus Atât, nici un cuvânt în plus Iar Traius, când o auzise Cu lacrimi în ochii, el ii zise: "Și eu te voi iubi pe tine Înger cu aripi cristaline, De n-ai fi tu, iubire-mi mare Eu aș murii de supărare". Iar tatăl Cloniei rostise: "Iubiți-vă copii ca-n vise, De asta sunteți pe pământ Iar dragostea-i ce-aveți mai sfânt". Se adună și tot poporul Să-și laude eliberatorul, Pe Traius l-au uns împărat Pe prințisor l-au spânzurat. (Ce nuntă mare, ce-au jucat Ce nuntă ca-n povești Acolo-am fost și eu chemat, Băbuță, îți amintești? ) Iar Clonia născu' apoi O fată și-un băiat, Erau frumoși ca și ei doi Ce spun e-adevărat. Încă și azi cei doi trăiesc Se bucură și se iubesc, și se iubesc ca niciodată Acel băiat și acea fată. Iar dragostea, lumea o știe E unică minunăție, Iar dragostea lor minunată Nu o să moară niciodată. Iubiți-vă acum și voi Căci dragostea-i măiastră Și ca iubirea celor doi Să fie viața voastră. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate