Monahului Simeon, despre zi și noapte (Lc. 17)
(Scrisoarea a 155-a)

Vorbind despre sfârșitul lumii și venirea Fiului Omului, Domnul Iisus a întrebuințat pe rând cuvintele zi și noapte.
El asemuie a doua Sa venire cu lovitura neașteptată și năprasnică a fulgerului și zice:
Așa va fi și Fiul Omului în ziua Sa.
Și iar povățuiește:
Într-aceea zi, cine va fi pe casă și bunurile lui în casă, să nu se pogoare ca să le ia pe ele.
iar puțin după aceea:
Într-această noapte vor fi doi într-un pat.
Vorbind despre aceeași vreme, ba spune în ziua aceea, ba în noaptea aceea. Întrebi care să fie pricina.
Fără greș sunt toate cuvintele din gura lui Hristos, fără greș sunt și aceste cuvinte ale Lui.
Vorbind despre ziua Sa, El vorbește despre a doua Sa venire; vorbind despre noaptea aceea, vorbește despre sfârșitul acestei lumi și acestui veac.
Este una și aceeași vreme- mai bine zis hotar despărțitor între vreme și veșnicie, între moartea vremii și viața veșniciei.
Când soarele se va întuneca pentru a nu mai răsări vreodată și când se va arăta semnul cel luminos al Fiului Omului spre a străluci pentru totdeauna, vreme atunci nu va mai fi. Atunci nu va mai fi vreme și va veni ziua Domnului, în care tot acest univers material va trece cu sunet, stihiile se vor strica din pricina focului, iar pământul și lucrurile ce sunt pe el vor arde. (II Ptr.3)
Aceasta va fi ultima întâlnire dintre zi și noapte și veșnica lor despărțire.
Drept aceea, când se vorbește despre această ultimă întâlnire și veșnica despărțire dintre zi și noapte este totuna a spune în ziua aceea sau în noaptea aceea.
Ceea ce pare contradictoriu acum și pentru vremea de acum, când roata vremii arată pe rând ziua și noaptea, nu va mai fi astfel în pragul despărțirii hotărâtoare dintre ceea ce este trecător și ceea ce este veșnic.