Fara sa cred ca pot schimba ceva,merg inainte pe un drum minat de griji si e toamna si eu am ajuns de cateva ore in tara si ma simt ca-n salbaticie aici, la marginea Europei, la PERIFERIE: hoti, ura, saracie, lipsa de solidaritate, minciuna. Poate asta ne face sa mergem mai departe si sa o luam de la capat si sa speram, imi vin in minte versurile unui cantec romanesc:"Nu am bani, nu mai am vise..."Totusi, la capitolu vise consider ca se mai poate lua in considerare un aspect, acela ca visele pot deveni realitate indiferent de zona in care te afli,dar depinde cat de mult crezi in ele. Stii, orice ti se intampla in viata e o lectie din care poti sa inveti, iar in Romania e greu sa inveti daca nu iti doresti cu adevarat. Am putut vizita in ultimii patru ani peste zece tari, dar nicaieri nu am gasit dezbinarea pe care o gasesc in lumea romaneasca cotodiana. E un sentiment straniu sa simti ca ti se desprinde carnea de imposibilitatea de a face ceva cu o realitate care e atat de murdara ca ploua cu sange dintr-un cer intunecat de durere.Te intrebi de ce viata nu e asa cum vrei tu sa fie si-ti dai seama ca exista spatii in care viata trebuie inventata, iar sacrificiul trebuie descoperit din mormanul de gunoaie de la fiecare colt de strada. Zambesti amar, dar nu poti face nimic daca nu reusesti sa descoperi ca imposibilul este nimic. Asa ca ridica-te din teoria care stapaneste Romania si ofera-ti lumea de care ai nevoie sa te formeze sa existi cu adevarat si sa plangi, sa plangi de bucurie, sa le vorbesti ingerilor curati din munti, care se prabusesc daca le tai aripile si le lasi aruncate.Te invit sa devii tu si sa te bucuri ca ai trecut testul increderii in tine si sa le arati si celorlalti ca lumina straluceste numai daca ii oferi posibilitatea sa straluceasca.