agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2245 .



Maria
personale [ Gânduri ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [mariusflorin ]

2006-09-27  |     | 



Astenici ochi proptiti de-o imagine un pic curgatoare, cam cat ii trebuie unei imagini sa fie sustinuta de incetosate borduri , dinaintea privirii de ansamblu; neinramata; infinita daca ar misca cumva ochii.
Adusa-adanca privire incremenita in jurul acelor pielite incordate din obisnuinta, cat sa creeze senzatia de incordare a unor nervi bine ascunsi, strategici; provoaca trista compasiune a unui voitor intelegator, fata de impenetrabila cunoastere;
Doua nari senzuale, din care una exorcizata de un inel din argint, privesc spre puturosul fum inclestat in dintii candva diamantati, ai mereu proscrisei guri lasate in margini spre tarana de care prea putin imi pasa.
De-as numi ochi ceea ce ma priveste, atunci ceea ce vad e campul de “nu ma uita” parjolit de cercul marit din neputinta a irisului.
Privesc putin la din ce in ce mai putinul ei, cu-n romantism bolnav, cat sa cred ca ceea ce simt, cand ii aproape strivesc ceea ce candava ii spuneam…. femeie…;
E mana, vreascul ce mi-l intinde? Din gura-i porneste cuvantul, ce-mi strapunge buza umezind-o usor pana la ciocnirea serpuita cu precarii mei dinti?
E reala chemarea ei spre cetatea in care isi duce finalul?
Pot fi primul toiag in lipsa de altul, in lumea si timpul in care am cunoscut-o, dar e groaznic, caci se pare ca voi fi si ultimul in lumea si timpul ei.
Mai pot regreta ceva? Doar lipsa profunda a marelui regret, candva nimicitor, fata de ea si persoane colateral lovite, din inertie si joaca de-a existenta.
Impacat cu mine insumi, cat sa-mi trag un glont in cap, privesc spre ea ce-mi povesteste tacit ca viata nu are nici un fel de merit ca exista; imi povesteste mie cel ce inca ii sunt simpaticul om ce-o facea sa rada; asa cum doar ea stia sa o faca, cat sa rad si eu de rasu-i bolnavicios si isteric, expulzator de furii crescute in minti partinitoare.
N-a stiut niciodata cine sunt, iar eu nu m-am caznit prea mult in a ma cunoaste, decat prin altii, cat sa ajungem azi in a nu mai vrea niciunul a mai cunoaste prea multe.
Cand am zis ca voi distruge lumea cu ceea ce gandesc, n-am stiut ce fac.
Am distrus-o! Sunt prea bun in ceea ce distrug; nu ma distrugeti!

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!