agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1810 .



Jazz eclatant
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Lizz ]

2006-10-05  |     | 



JAZZ ECLATANT LA IASI

La Iasi, în Club 99, a avut loc primul concert de jazz din seria ce va urma. Premiera națională: în partea a doua a concertului, trio-ului ce a concertat i s-a alăturat pianistul Ion Baciu jr.

Seara de joi a săptămînii trecute a deschis seria concertelor de jazz ce vor fi susținute săptămînal, de către artiști români cît și de peste hotare, la Club 99. Inaugurarea a fost făcută de trio-ul bucureștean compus din Andrei Petrică - pian, Ciprian Parghel - ghitară bas și Tudor Parghel baterie cu participarea extraordinară și neprevazută a pianistului Ion Baciu Jr.
În concertul de joi, interpreții s-au dovedit cu adevărat remarcabili ca tehnică instrumentală, experientă de cîntat în grup, inventivitate improvizatorică, interplay si feeling, cucerind prin fervoarea, prin autenticitatea unor inflexiuni și ritmuri ce impregnează organic admirabile creații precum «Autumn Leaves» compusă de Joseph Kosma, «Days of Wine and Roses» de Henri Mancini, «Someday
My Prince Will Come» Frank Churchill, «Confirmation» de Charlie Parker, «Spain» de Chick Corea.
Concertul s-a susținut în două părți. Prima parte a făcut introducerea prin «Autumn Leaves» în toamna ce începe și se așterne, iar prin «Someday My Prince Will Come» compusă de Frank Churchill, special pentru basmul «Alba ca Zapada Și Cei Șapte Pitici» din partea a doua (unde a interacționat nepremeditat și Ion Baciu Jr. cu trio-ul) publicul a fost totalmente fascinat și absorbit de ceea ce auzea. "Nu mai cîntasem niciodată cu Petrică și eram curios să vad cum merge un duo de piane Petrica - Þuntu! Pînă acum am făcut duo de piane doar cu Johnny Răducanu și Romeo Cosma. Oricum știam că Petrică este un foarte bun pianist, însă nu știam cum am răspunde unei interacțiuni ale ideilor muzicale. Și a ieșit foarte bine. Nota 10 acestui pianist." a conchis Ion Baciu Jr.
S-a interpretat un jazz digerabil, nu foarte sofisticat însă aranjamentele au fost extrem de rafinate din punct de vedere stilistic. Frazele muzicale au fost atît
de bine construite încit pe mulți i-a încercat senzația ca-r fi fost mai degrabă compuse decît improvizate. O perfectă combinație între virtuozitate și sensibilitate! "Am dorit să oferim publicului ieșean, care este un mare iubitor de jazz, o atmosferă caldă, relaxantă, alegîndu-ne astfel, un repertoriu care să fie cît mai aproape de oameni, cu unele piese chiar foarte cunoscute. Apariția lui Þuntu (n.r. Ion Baciu Jr.) în a doua parte a concertului a fost ceva inedit, unic, căci nu cred ca s-a mai întîmplat de multe ori in România ca doi pianisti de excepție, Ion Baciu Jr. și Petrică Andrei, să cînte împreună cu aceași formație, în același timp. Este o premieră chiar la nivel național căci Þuntu nu a mai concertat într-o astfel de formulă niciodată în România!"
Confirmarea faptului că deja interpreții reușiseră să inducă publicului atmosfera de poveste, am avut-o cu toții în momentul interpretării bucății muzicale «Confirmation» scrisă de Charlie Parker, cînd torentul de note era potolit de solo-urile pianistului cu multe șocuri ritmice și fragmentari ale frazelor melodice, astfel creindu-se o omogenizare perfectă a formației. " Þuntu ne-a convins odată în plus că este un artist creativ redutabil, apt a cataliza și fructifica în chip strălucit imaginatia efervescentă a coechipierilor săi, înnobilînd prestigioasa participare a unei arhitecturi sonore explozive prin velocitate și incandescentă a trăirii." a afirmat Florian Lungu, prezentator de jazz.
În interpretarea piesei «Spain» de Chick Corea, din încheierea concertului s-au putut observa improvizații poetice, calde, intime, rafinate și totodată fraze muzicale tăioase, pline de intensitate, care alcătuiau într-o comuniune desăvîrșită un crescendo total. "A fost un superb duel al claviaturilor și am avut prilejul de a asculta doi dintre cei mai buni pianiști pe care îi avem la ora actuală în România" a subliniat Romeo Cosma, profesor de jazz. Cred că aceștia ar putea să facă față pe orice scenă din România și oriunde altundeva în lume, la orice nivel. Intervenția lui Þuntu a fost de bun augur deoarece a fost stimulativă atât pentru Petrică Andrei cît și pentru ceilalți, căci o
asemenea luptă muzicală stimulează creativitatea și starea de spirit. El a venit exact cu acel ceva care trebuia sa dea scinteia acestei seri, astfel capatind la un moment dat acel accent de paroxism. In final s-a putut observa ca acest microrecital s-a transformat intr-un adevarat regal" a concluzionat acesta. (Elisabeth UNGUREANU)

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!