Zece ani de studii

Reîntors din armată, fratele Constantin a avut în continuare ca ascultare oile mănăstirii. Astfel, pe când mergea cu oile nu uita niciodată să-și ia traista cu cărți de citit. Când cineva îl intreba de unde cunoaște atâtea lucruri și unde le-a învățat, el cu plăcere îi răspunea: "Studiile le-am făcut pe muntele Tăciunele, când eram cioban la oi".
După cum mărturisește:

"Cele mai mari bucurii duhovnicești le-am avut în primii 10 ani, când am fost cioban la oile mănăstirii. Stâna, oile, trăirea în liniște și singurătate pe munte, în mijlocul naturii, mi-au fost cea mai înaltă școală de călugărie și teologie din toată viața mea. În acești ani m-am rugat cel mai mult și am citit numeroase scrieri ale Sfinților Părinți, precum: Patericul, Scara Sfântului Ioan Scărarul, Sfântul Isaac Sirul, Sfântul Efrem Sirul, Puțul Sfântului Ioan Gură de Aur, Hexaimeronul Sfântului Vasile cel Mare, Viețile Sfinților și Sfânta Scriptură. Cărțile le împrumutam din bibliotecile Mănăstirilor Neamț și Secu și le purtam cu mine în desagă, cu oile pe munte. Iar rugăciunea mea era după cum îmi spunea starețul meu. După ce terminam pravila, mâncam ceva din desagă, apoi scoteam scrierile Sfinților Părinți și citeam pe lângă oi până seara. Îmi erau așa de dragi cuvintele Sfinților Părinți încât se lipeau ca ceara de memoria mea.
Odată m-am întâlnit cu Sfântul Ioan Iacob, care pe atunci era bibliotecar la Mănăstirea Neamț, și mi-a dat să citesc cartea Aflavita sufletească.
Apoi, mă întâlneam cu unii pustnici care se nevoiau prin pădurile din împrejurimi, cărora le ceream cuvinte de folos și binecuvântare și le duceam câte ceva de mâncare de la stână.
Erau și în mănăstire părinți bătrâni, sporiți, cu multă luare aminte, care făceau ascultare cu rugăciunea în minte și de la care am avut multe de învățat.
Într-o zi mă cheamă la el un bătrân, Cozma Fermuș, care bătea grâul pentru colivă în piuă și-mi zice:
- Măi nepoate, vino-ncoace. Mi-a spus popa starețu să bat aici și mi-o zis că de câte ori bat cu picioru să spun și Doamne Iisuse, da de doua ori am uitat.
Săracu bătrân, se spovedea la mine!
Tot acest bătrân, când a văzut pentru prima dată mașină în Sihăstria, pe la anul 1932, m-a chemat la el și mi-a zis:
- Măi nepoate, sfârșitu lumii, sfârșitu lumii!...
El nu văzuse mașină aici niciodată. Acum dacă ar trăi el să vadă "sfârșitu lumii", cu atâtea mașini!... Acum aici e Sihăstria Bucureștilor!
Un alt bătrân de la care am avut multe de învățat a fost nașul meu de călugărie, Proclu Popa.
Părintele Veniamin Gheorghe avea mare evlavie la Maica Domnului și o numea "Floare fără umbră". Uite așa îi curgeau lacrimile când spunea.
Duminica mă chemau părinții bătrâni să le citesc din Ava Arsenie. La urmă îmi ziceau: "Măi nepoate, ăștia au fost călugări!".
M-am folosit foarte mult de smerenia bătrânilor."