agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-10-11 | | Înscris în bibliotecă de Nicole Chinez Unui necunoscut, despre ajutorul lui Dumnezeu (Scrisoarea a 182-a) Îmi scrieți din Franța. Ați călătorit pe mare și pe uscat. V-a lovit oarecare boală și ați ajuns aproape de deznădejde. "Călătoream singur", scrieți dvs în chip mișcător, "nu aveam la ajutorul cui să apelez și nici nu voiam, fiindcă eram convins de neputința oamenilor. Singura mea nădejde era Dumnezeu. Către El am strigat și m-a ajutat. Rugăciunea scurtă, însă pornită din inimă, pe care am făcut-o în noapte El a ascultat-o. În semn de recunoștință trimit 300 de dinari pentru săraci sau biserică. Dispuneți de ei așa cum credeți de cuviință." Întrucât nu am alt mijloc prin care să vă anunț, o fac pe această cale. Am primit atât scrisoarea cât și banii și am făcut după dorința dvs. Dumnezeu să vă ajute totdeauna. Nu părăsiți niciodată rugăciunea și Dumnezeu nu vă va părăsi. Prin rugăciune recunoaștem două lucruri: neputința noastră și atotputernicia lui Dumnezeu. Prin rugăciune Îl înălțăm pe Dumnezeu la locul Lui și-l coborâm pe om deasemenea la locul lui. Oamenii care nu știu de rugăciune răstoarnă totul: se înalță pe sine și îl coboară pe Dumnezeu. Lucrul acesta este obișnuit la cei ce nu sunt oameni de rugăciune. Este de ajuns o singură discuție cu ei ca să vezi cât de sus se țin pe sine și cât de jos pe Făcătorul lor. Unde lipsește rugăciunea se află trufia, iar trufia este ca un burduf umflat, care plesnește de la o singură înțepătură de ac, fiindcă se preface în deznădejde la o singură împunsătură a sorții. Omul înțelept este întodeauna smerit, iar cel smerit devine prin smerenie foarte ințelept. Când omul smerit caută ajutor de la oameni, el așteaptă de fapt ajutor de la Dumnezeu. Și când merge la băi se roagă la Dumnezeu pentru ajutor, fiindcă el știe că Dumnezeu ajută fie nemijlocit, fie mijlocit: fie îndată, fără mijlocirea oamenilor și a lucrurilor, fie prin oameni și lucruri. Dvs v-a ajutat nemijlocit. Pe Iosif l-a izbăvit prin oameni, prin negustorii care mergeau în Egipt. În orice caz, doar Dumnezeu ajută și nimeni altul. Ajutorul meu de la Domnul, Care a facut cerul și pământul, spune Psalmistul. Dumnezeu să vă dea sănătate și mântuire.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate