îmi scutur umerii în somn
valuri de căldură mă cuprind
acoperă-mi ochii cu palmele
să nu mai văd lumina curgând ca litiul
din bateriile stricate
totul e galben și mort
în după-amiaza asta derizorie
cadavre de porțelan împânzesc piețele
e numai o răsfirare silențioasă
de chipuri palide această viață
din care nu mai înțeleg nimic
așa cum nu înțeleg de ce
s-a oprit metroul între stațiile Unirea
și Tineretului ieri după-masă când
îți țineam mâna în dreptul inimii
așa fără niciun rost aparent