Uneori viața îți dă impresia că zbori ... Crezi că tu ești pasărea care a ajuns cel mai sus ... că l-ai întrecut pe însuși Icar ce a ajuns până aproape de Soare . Te bucuri , simți cum fericirea îți încinge atât trupul cât și spiritul. Dar nu durează mult ... O altă pasăre gigantă te urmărește ... E deasupra ta și-ți picură pe aripi tristețe , oboseală ... antidotul sentimentului ce mai înainte l-ai trăit atât de intens . Și începi să cazi în abis.În tot timpul aceste prăbușiri ți se perindă prin fața ochilor lumea pe care tu o credeai perfectă : florile , păsările , soarele ... cupluri de îndrăgostiți . Te gândesti că lumea nu e așa cum o vezi ... Toate aceste frumuseți și bucurii sunt defapt himere ale Edenului ... Încă mai plutești în lumina candidă a soarelui ... E ultima picătură de " viața " ... Sub tine simți pământul rece . Oare cum ai să reacționezi când sufletul și trupul tău se vor împrăștia în bucățele pe acest pământ ?
Ciudat ... E întuneric ... Unde mă mai prăbușesc ? ! Nu mi-a mai rămas nici măcar alinarea de a mă sfărâma și de a muri pe pământul pe care l-am visat și pe care mi l-am imaginat ideal . Nu contează ipocrizia vieții de pe El ... Mie îmi plăcea ... puteam visa ... îmi putea crea o lume a mea ...
S-a căscat un hău în care prăbușirea mea pare eternă ... Unde am să ajung ? Poate în inima Infernului ... Și totuși la ce să mă aștept ? Miturile lui Hades nu mă mai sperie ... nici cele ale lui Lucifer ... Pentru că spiritul meu zboară ... iar al Lui cade greu ca plumbul ... În sulfetul meu mai pâlpâie lumina vieții ... a purității , dar într-al lui arde focul negru al păcatului . Cand am să mă opresc din cădere ce am să fac ? Nu poate să mi se întâmple ceva mai rău decât ceea ce mi s-a întâmplat pe Pământ ... Da ... Și asta mă face să mă întreb dacă ... scap de Infern sau mă prăbușesc tot în negura lui ... Atunci unde mai este Edenul ? Ce ar trebui să fac să ajung la porțile Lui ? Și dacă ajung...ar putea sufletul meu suporta fericirea perfectă ?