mai am puțin de numărat câteva umbre în palma făcută ghioc te ridică spre tâmplă
drumul e lung orele-s lungi în octombrie nu pot să-ți scriu cresc prea repede
temerile au gustul speranței iar speranța are gust de frică și totul e rece când deschid ușa dimineților
mi-e mijlocul strâns în cercul acesta de fier m-ai lăsat grea de tine și-apoi ai fugit
te văzusem fără pielea de porc așa cum ești curat și frumos și subțire nu mă temeam de nimic uitasem cuvintele lăsate blestem într-un buzunar o inimă care nu era a mea

plecam în lume să-ți caut dezlegarea la viață povestea sau poate doar pe mine să mă caut în castele străine chipul tău răsărea brusc din câte-o oglindă buzele încăpățânate refuzau să mă rostească și se-ntorceau pe dos zilele trecând
semnele că nu m-ai iertat pentru că te-am iubit gol le purtam în carne din ce în ce mai mari drumurile din ce în ce mai înguste
zilele

toate oglinzile sunt mincinoase toate oglinzile sunt mincinoase
repetam
rugăciunea de fiecare seară a călătorului doamne dumnezeul meu alege-mă de mine însămi
dar domnul nu mă asculta creștea noaptea în uter până simțeam cum dă din picioare
pe tine sub tâmplă încercam să te țin de mână alunecam deopotrivă greul de lut al cuvintelor de jur împrejur blestemul era atât de dens încât urca pe mine păianjen sensul de pânză al căutărilor
prea multe gesturi pentru două mâini de femeie
dimineața mă trezeau cu brumă pe buze tăcerile

acum
îmi iau bocceluța-n spinare bilete pentru două locuri și-o carte cu fluturi în pântec mersul lucrurilor sperând ultima întoarcere să trăiesc până la adânci bătrâneți deși mi-e teamă că pruncul nostru se va naște mort prea târziu
daca ai ști cum în fiecare seară deschide cartea la aceeași poveste în care tu mă dezlegi te-ai îndura și-ai zâmbi și i-ai spune fiule bine ai venit pe lumea mamei tale dar nu știi

mai am puțin