șii
e senzația aia
când sunt mai mulți apoi niciunul
cândva zburau toți odată
pe rând
erau nefericiți
printre două antene colective
cu aripile în jos și mă gândeam
dacă toată viața este la fel de îngustă
și liberă


pe bloc îmi construiam o lume plată
din când în când îi atârna de ușă
un lacăt
aveam întotdeauna piatra potrivită
pentru a prelucra prin lovire
dimensiunea belciugului evadarea mea

eram doar un copil
care încerca zborul
zburând porumbeii
între două antene colective