agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-11-07 | |
Amsterdam-ul era și este o iluzie. Prima dată când l-am văzut, acum 13 ani, mi s-a părut unul din cele mai frumoase orașe de pe lume.
Am avut ocazia să revăd Amsterdam-ul în acest an, toamna. Am avut ocazia să mă plimb pe străzile tăcute, printr-un oraș tăcut- un loc al fantomelor. Paradoxal, nicăieri nu am simțit mai multă liniște decât în agitatul Amsterdam. De la certărețul vatman de tramvai care încerca să ne explice în prima zi că nu merge la MuseumPleijn pentru că e cros și până la chinezoaica care m-a servit în restaurantul de 5 mese întrebându-mă dacă alături de meniu nu vreau să-mi cânte fetița ei de 12 ani la instrumente tradiționale Amsterdam este un oraș pustiu. Așa cum prima dată când am venit am avut senzația că pe autostradă- de la granița cu Germania și până la Amsterdam nu văd decât vaci- și nici un om. Amsterdam-ul este bântuit de o umbră. Amsterdam-ul este bântuit de un vis trist.Pe străzile unei toamne târzii, printre bicicliștii enervanți, peste podurile care se ridică și coboară- aveam tot timpul senzația că văd privirea mirată și puțin tristă a acelei fete de 15 ani. Amsterdam-ul toamna. Gara Centrală, cu poporul ei pestriț, cu strada aceea superbă care merge către Piața Rembrandt.Simți nostalgia la fiecare pas, simți cum ceva ți se strânge în piept. Rijk Museum închis. Mizerie. 90% din vizita plănuită avea ca destinație acest superb muzeu, cu sălile lui imens de mari, cu picturile imens de mari, cu aerul acela minunat de muzeu în care miroase a lemn și parcă tocmai Rembrandt a ieșit de-aici. Muzeul închis- o expoziție de 10 minute- și 10 Euro- adică tot atât cât ar fi costat vizitarea muzeului, într-un decor modern și impersonal, înghesuit, cu Rondul de Noapte ca atracție supremă- și finală. Sincer, nu mi-a mai plăcut. Îl văzusem pe un perete măreț, impunător- era acum atârnat de un righips jenant. Nici măcar o pipă cu opiu nu-mi ridică moralul. A doua zi mă mai destinde muzeul Van Gogh. Cutremuratul, zbuciumatul Van Gogh, omul care ar fi vrut să iubească pe toată lumea și care n-a fost iubit. Sau cel puțin așa a crezut. Trei etaje trebuie să le urc pe scări pentru că inteligenții muzeografi n-au avut bunul simț să pună o scară rulantă în clădirea nouă- și nici măcar un lift. Muzeul merită- mai ales picturile din Arles cu cerul acela albastru, imposibil. Și, ca o umbră, printre tablouri, reflectându-se în rame, chipul fetei care a trebuit să stea închisă doi ani. Pentru ca să meargă apoi către moarte, la Bergen-Belsen. Am închiriat o bărcuță să mă plimb printre canale. Lângă port, o șalupă a poliției pescuiește un cadavru. O pereche face amor pe barca proprie, femeia se ridică și coboară accelerat pe punte. Nu înțeleg. Nu pot să înțeleg. I-au vânat ca pe niște fiare- în toleranta Olandă, acolo unde nu numai evreii ci și calviniștii, hughenoții și alți "eretici" își găsiseră un adăpost. I-au trădat frații lor, prietenii lor, slujbașii lor. Sute de ani Olanda a fost o patrie pentru toți proscrișii, pentru toți dezmoșteniții. Apoi, între 1940 și 1945 Olanda a fost un colț de iad. Anna Frank este cu mine, pe străduțele pustii. Și-a dorit să miroasă primăvara, și-a dorit să audă cântecul canalului lângă hotelul Amstel. Și-a dorit să-i mângâie vântul părul într-o noapte rece de noiembrie.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate