agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-11-07 | |
Din raze de lumină
mi-am faurit un pieptăn descurc și descarc marea vântul anotimpurile ele, toate-ți cunosc numele. .............................................. Când razele soarelui crapă mugurii pe ram colțul ierbii țipă de soare iar marea pregatește pat nupțial algelor mângâi și pieptăn vântul învolburat ce strigă prin ramuri te caută, te cheamă pentru sufletul meu ce-l simte aprins de dorul ce-apasă și te vrea acasă .............................................. Când verdele crud inundă zarea vuind de la o zi la alta în verde intens, iar marea-și pune trena verzuie peste rochia albastră sărutată de dogoarea venită din cer atunci, resfir părul vântului căutându-te te aflu plin de dor și simt acel paroxism senzual ce mă cuprinde, acoperă, topește și evaporă așezându-mă intr-o boabă de mărgean pe buzele tale fierbinți, sorbind cu nesaț e cald soare verde briză mare stare de bine și foc ne regăsim pe anotimpul libelulelor unde frenetic așează pe aripile lor mărgele aprinse de curcubeu. .............................................. Când cu ace de lumină somnoroasă pieptăn frnzele de la crud la ruginiu unde septembrie își ține aurul pe crengi culegând rod bogat din zilele fierbinți te caut și te regăsesc în picăturile monotone ale ploii ce-mi spală focul fierbinte din torentele roșii; îmi sărută umed ochii buzele și sufletul așesându-mi dorul în tiparul urmelor noastre pe pământul fertil; frunze de-aramă fac așternut de foc sub aripile anotimpului ruginiu. .............................................. Când îngerul alb zboară din cer până la fereastra mea făcând plopii sa zâmbească - zâmbet de moșnegi visez alb ca o frunte sub lună și descurc cu dinți albi și pufoși gândurile mele ce caută cu dor aprins primăvara gândurilor tale care, înainte de a fi veste, e o presimțire te simt alături ținându-mi sufletul pe genunchi mă aplec asupra speranței unde așteptarea nu-i răbdătoare ci o delicioasă dilatare a nerăbdării.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate