Coli albe... teancuri de coli albe, cu fiecare atingere puritatea doare iar timpul fura din tine... Rosu aprins – sange dur, neinchegat, ciupit cu buricele degetelor si-apoi asezat pe alb... placere si corpul incepe sa vibreze calm sub atingerea continua...
Esente de trandafir, struguri, capsuni – dulci; si buzele se deschid iar gandurile incep sa tresalte pe fiecare nuanta. Si abur... cald, umed si foile incep sa prinda viata. Si lumanari – cu totul poti fugi acum si de lumina si de oameni dar foile sunt scrum si ard. Nesigur apa rece sorbi si-ncepi sa sufli-ncet in scrum si din vesmant curge... femeie?
Prin lut cu apa moale alergi iar zi de zi si te agiti dupa-a vietii pace- si razi iar dormi, si plangi iar strigi dar dupa toate e femeia!
Visurile spun tot in fata, si cat plutesti si cat tu vrei sa fii iar de la un timp ai viata, si-n vis din viata apare din cand in cand acea fiinta ce trece-n fiecare zi pe langa tine si-ti face viata... mai curata!
O completare a celui care suntem, un trup cu minte si cu suflet care te face sa zici „Da”! Si curve, prietene, si mama, sora – cu toate au ceva si-ascund esenta de-a fi om! Caci nu poti spune ca esti puternic ori barbat daca nu te-atinge cu mana ei fina pe frunte ori pe brat; poti crede insa ca nu esti decat un pumn de carne vie cu sange crud si oase tari. Furam de la ele durere si calmitate, romantism apoi vrem sa le-impartim dar ne mintim ca stim sa traim.
Priviri angelice in cadru de par lung, sprancene arcuite si ochi dulci, nuante divine pe-obraji fini si zambet de copil – te amagesti apoi ramai cu suferinta... lumini stranii si lacrimi.
Dar dupa noapte e iar zi. Parfumul iar atrage pe oricare si saruturi... oarbe pe gat si apoi pe sanii rumeni cu sfarcuri tari iar corpu-nvata sa tresalte. Copilul prinde aripi si nu-ntelege de ce e-acum barbat.
Farmecul fascineaza si te face sa te pierzi sub gene si-apoi sa te trezesti muscat de vorbe „tandre”.
Nu poti respira fara a iubi o secunda doar, nu poti muri fara sa simti cum inima-ti rupe pieptul cu bataile ei, nu poti sa nu saruti trup care te face apoi sa doresti mai mult, sa conturezi dragostea.
Uiti de lumea ta, mototolesti cersafuri si lasi urme-n pat si faci sa se-ascunda-n pieptul tau nebunia... Simti cum iti pulseaza sangele-n vene si cum urme de unghii se resimt pe spate. Intre petale o desfeti cu flori tomnatice si cu esarfe doar pe umeri. Restrangi din lumea ta, fugind in coltul de camera visat... si e senin.
Caci cand lumina se inchide in ochii ei, melancolia ti-arunca-n fata esente triste si nu mai esti tu suferi prin ea, te doare de parca nu mai esti barbat... durerea te spulbera si ceri ajutor divinitatii si rogi sfarsit. Iar mai tarziu prin ani uiti, si tulburat si suparat, pornit pe lumea ce-mprosca cu noroi in tine si te taraste ca pe-un sclav in fata ei, iar in final iti pupa mana de bun ramas incepi si rabufnesti in casa sufletului tau. Si-o prinzi pe ea nestiutoare, si tipi spre ea, arunci cuvinte grele si fuge dar te-ntelege... Suporta lumea ta s-apoi pe-a ei, te iarta caci esti prost si te saruta precum intaias data. Atunci tu ca un rob sa-ngenunchiezi in fata ei si nu palma cea grea sa o ridici, caci cand atingi brutal tu mori, nu ea! Doar pentru tine ea sufera sa se gateasca-n fata ta, sa fie cea frumoasa dintre toate, si-atunci sa o alini ar vrea. Sa o-nsotesti si pe-al ei drum in parcul gol si la biserica cea vie, sa fii un pic mai cald ca ziua de afara, sa poata sa se-ascunda-n tine.

(........................................................)

Te-ntrebi ca un cretin de ce te spala pe picioare si-ar vrea sa o usuci pe cap... nu intelegi de ce vorbeste-n soapta cand tu esti trist sau taci. Dar speri un singur lucru sa poti si tu simti caci... Chiar dupa viata- poti fi femeie?