rămăsesem din nou goală
timpul nu mai reușea
să îmi acopere rănile
ningea cu pietre,
ningea cu globuri de sticlă
pardoseala rece
îmi scrâșnea înțepător sub trup,
și nu reușeam
să zăresc semnele
rămăsesem singură
pe podeaua goală
peste mine
geaca străină uitată
din seara precedentă
ploua cu patimă,
ploua cu disperare,
încercam să-ți reinventez chipul
și nu reușeam să
regăsesc piesa lipsă
ascunde paharul,
închide farmaciile,
trage obloanele,
în spațiul ăsta
bântuit de cețuri fumegoase
cu miros de alcool
turme celeste-și adapă
neîmplinirile
de la o vreme
îmi aduc aminte
cum alergam pe o linie
paralelă cu universul
nu ne intersectam decât
într-un singur punct
singurul coliniar cu soarele
pornesc pe urmele tale
fără să știu
cât de mult sau puțin
ne răspunde pământul
atunci când îl străbatem
cu tălpile goale
și inima plină
uneori, în nopțile
monstruos de fierbinți și umede
trenurile țipă
tânguindu-se înfricoșător
și rău prevestitoare
atunci luna capătă chipul tău
inima-mi bubuie frenetic în palme
ritmul paroxistic
în care curge aventura
se transformă
într-un urlet isteric
adu defibrilatorul
pompează atropină
deschide ferestrele
soarele a urcat deja pe cer
și mi-e teamă
să nu întârzii la întâlnirea
noastră celestă
între două orbite
care tind să se respingă
cu înverșunare
la fiecare atingere de buze