Ieri
ne-am trezit în gară,
am sfidat ultimul tren,
banca verde, un nonsens al anotimpului,
se încăpățâna
să ne trezească
din fierbințeala clipei.
Ne îmbrățișam haotic
știam că de această dată
nu se petrece o despărțire,
ci doar un posibil scenariu de revedere.

Fulgii din barba ta
aminteau ani,
ochii mei ridați batjocoreau paralelismul învins.

Crai Nou,
Crai Nou,
peronul avea aseară
gust de cochilie arsă.