o viata dezordonata duce inevitabil la distrugerea diminetilor, fie ele si reci, de iarna..Dimineata, care odata ar fi fost invaluita in miros de paine prajita si lapte cu cacao, a devenit acum, dupa multi ani, haosul machiajului scurs, al scrumilerelor pline si a toalelor aruncate peste tot.Se practica din ce in ce mai mult…”mie nu imi place sa fie curat…” cica e o chestiune artistica…”tre’ sa fi dezordine ca sa pot sa creez”…nu, tata, se numeste lene asta…si tanara generatie a imbratisat-o, mascand-o sub tot felul de “things”…ca nu e timp, ca suntem in secolul vitezei..nu asa se zice..? NU!! Nu mai e timp, oare..?Ba da, dar in mijlocul metropolei timpul devine o figura de stil, intre ore de stat in mijloacele de transport in comun, nopti pierdute, din ce in ce mai mult, nu in cluburi, ci in fata calculatorului, pe mess, incercand o interactiune pe care o poti numi oricum ai vrea, numai interumana nu..
Diminetile…un inceput proastap odata…Acum o regasire, o recontientizare a verbului este la persoana intai singular…”eu sunt..ok!…sunt acasa?…a..nu..dar ma voi duce…”Si urmatoarea reactie fireasca…cat e ceasul?….fuck….12.30!!!!
Am mai pierdut o dimineatza..!!!