agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-12-21 | | Înscris în bibliotecă de Nicole Chinez Fericirile (Scrisori către ucenici) 6 decembrie 1946 Mi-ar fi plăcut să pot răspunde cu voce tare întrebărilor tale, căci nu se poate spune totul prin scris. Desigur, trebuie să fie și așa: dacă ne certăm pe noi înșine, ceilalți ni se par buni; într-adevăr, ochiul sănătos privește pe toți oamenii drept, în timp ce ochiul strâmb privește pe toți oamenii invers. Ai aici cartea Sfântului Ioan Casian; citește-o din când în când; cu toate că a fost scrisă pentru călugări, se adresează și mirenilor. Fragmente selectate din această carte se regăsesc în volumul doi al Filocaliei. Deoarece îți plac Viețile Sfinților, citește-le! Noi le citim aici în fiecare zi la trapeză și am remarcat că unii au lacrimi în ochi făcând-o. Ai remarcat chiar tu însăți că vizitele și conversațiile te umplu de tristețe; așa că, în măsura în care poți, evită-le fără ezitare. Chiar dacă aceasta stărnește oarecare nemulțumiri, este ceva lipsit de importanță. Nu-ți fă griji! Ti-e frică de întuneric? Și mie. Asta ne arată cât de slabi și cât de puțină credință avem în Pronia divină. Când mă întorceam pe jos de la mănăstirea maicilor, a trebuit să traversez pădurea pe o distanță de cinci kilometri; într-un loc m-a cuprins așa o spaimă, că mi s-a făcut pielea de găină și urechile au început să îmi țiuie: aveam impresia că cineva mă urmărește. M-am întors, mi-am făcut semnul crucii și mi-am continuat drumul. Scriptura spune: "căci spaima nu este altceva fără lepădarea oricărui ajutor care-ți vine de la dreapta judecată". (Sol.17,11) Cât despre tulburare, Sfinții Părinți au spus "ceea ce se face cu tulburare vine întodeauna de la demoni!". Închină-te crucii și icoanei Maicii Domnului, atât ajunge. Fii liniștită! Citește în Sfântul Varsanufie întrebarea 430 și răspunsul și de asemenea întrebarea 433; vei putea astfel să-ți lămurești puțin lucrurile. Nu te frământa atunci când nu poți să-ți faci tot canonul de rugăciune și să nu fii sclava unei reguli! Păstrează rugăciunea vameșului - "O, Doamne, fii milostiv mie, păcătoasei!" - și amintirea lui Dumnezeu. Asta înlocuiește toate canoanele. Citește ceea ce este scris la pagina 136 a cărții Sfântului Isaac, cât și capitolul 20 al celei de a doua părți a Războiului nevăzut. Dacă lacrimile sunt întodeauna de folos, deci nu te îngrijora. Întodeauna să știi că dacă te rogi fără atenție nu vei avea lacrimile. Când te culci, gândul la Dumnezeu, amintirile Scripturii, mai ales Evangheliei, să-ți ocupe mintea. Lasă lacrimile să vină când vor. La spovedanie nu trebuie să ai lacrimi; spune ceea ce ai pe conștiință și nimic mai mult. Este evident că X. trece printr-o perioadă mai grea; prin urmare, trebuie să te rogi și pentru ea și să nu te mânii împotriva ei. Faci foarte bine că nu-i dai prea multă atenție și nu intervii. Dumnezeu să vă întelepțească și să vă dea împăcare.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate