Aducerea darurilor

Buna cuviintă ne îndeamnă ca, atunci când mergem la cineva, să nu ne ducem cu mâna goală ci cu un dar. Darul, când este făcut cu inima curată, ne reprezintă, poartă în el ceva din noi, și ne ajută să ne deschidem către cel căruia îl dăruim. Primind în schimbul unui dar un alt dar, făcut cu aceeasi sinceritate, se realizează cu adevărat comuniunea dintre cei care dăruiesc.

Darurile noastre la Sfânta Liturghie sunt pâinea și vinul

Sfânta Liturghie reprezintă întâlnirea noastră cu Dumnezeu. De aceea este firesc ca, adunându-ne în Biserică, să-I aducem lui Dumnezeu darurile noastre pentru ca, apoi, în cadrul Sfintei Liturghii, să primim, la rândul nostru, de la Dumnezeu o multime de daruri, culminând cu însusi Trupul și Sângele Lui, și să intrăm astfel în comuniune deplină cu El. Darurile noastre la Sfânta Liturghie sunt pâinea și vinul, după cum ne-a învătat însusi Mântuitorul Iisus Hristos la Cina cea de Taină (Matei 26, 26-29).

Pâinea și vinul ne simbolizează viața

Pâinea și vinul au o semnificatie adâncă. Ele sunt alimente esențiale, proprii omului. Sunt proprii omului deoarece nu sunt luate ca atare din natură, ci obținerea lor necesită un efort special de prelucrare. Sunt alimente esențiale pentru că ne întretin și ne bucură viața biologică și, de aceea, ca imagine a întregii hrane, ne și simbolizează viața . Așa dar, aducând pâine și vin la Sfânta Liturghie noi aducem și îi dăruim lui Dumnezeu propria noastră viată, ne dăruim pe noi însine și aceasta este cel mai pretios dar pe care-l putem face. "Vrei să afli, spune Fericitul Augustin, ce anume ai putea să oferi lui Dumnezeu pentru tine? : oferă-te pe tine însuti. Căci ce cere de la tine Domnul dacă nu pe tine însuti? Pentru că în toată creatia de pe pământ n-a făcut nimic mai bun decât pe tine" . Sfântul Nicolae Cabasila subliniază că viața noastră este cel mai potrivit dar pe care-l putem face la Sfânta Liturghie, pentru că darul ce-l primim în schimb este tot viată. Îi dăm lui Hristos pâinea și vinul menite să se prefacă în trupul nostru pământesc ca să ne întoarcă pâinea și vinul prefăcute în Trupul și Sângele Lui. În schimbul vieții vremelnice noi dobândim viața vesnică, însusi Trupul și Sângele Mântuitorului .

Prin actul nostru de dăruire recunoastem că viața cea adevărată este la Dumnezeu.

Pâinea, ca imagine a întregii hrane, nu are viată în sine, pentru că Dumnezeu, și nu caloriile, este principiul vieții. In lumea căzută diavolul a reușit însă să acrediteze ideea că omul trăieste numai cu pâine "făcând această minciună un adevăr de la sine înteles care nu mai poate fi pus în discutie, fundamentul întregii noastre viziuni asupra lumii, al stiintei. medicinii și poate chiar al religiei" . Aceasta este, de altfel, prima dintre ispitele pe care diavolul o adresează lui Iisus, în pustiu (Mc. 4,3, Lc. 4,3). Dar Mântuitorul dărâmă această amăgire a diavolului încă de la începutul propovăduirii Sale, arătând că: " Nu numai cu pâine va trăi omul ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu " (Mt. 4,4; Lc. 4,4). Iar Cuvântul lui Dumnezeu este Logosul divin, Fiul lui Dumnezeu. Hrana în sine este moartă și pentru cine crede că aceasta este sursa vieții și o primeste separat de Dumnezeu, mâncarea este de fapt o comuniune cu moartea.

Așa dar, Dumnezeu este sursa vieții și, de aceea, pâinea cea adevărată "care se pogoară din cer și dă viată lumii" (In 6,33) este însusi Hristos. El Însusi se numește pe sine "Pâinea vieții" (In 6,35) pentru că este Cel ce ne tine în viată și ne dăruieste viața cea adevărată. " Dumnezeu ne-a dat viața vesnică și această viată este în Fiul Său" (I In V,11). Rugăciunea punerii înainte din rânduiala Proscomidiei exprimă acelasi adevăr când îl numește pe Hristos: "pâinea cea cerească, hrana a toată lumea". Pâinea firească este, de fapt, numai o imagine a Pâinii Vietii, a lui Hristos care este hrana cea adevărată ce ne tine în viată. Dependenta noastră de pâinea firească ne descoperă faptul că nu avem viața prin noi însine, ci o primim din afară, ajutându-ne astfel să ne înțelegem propria conditie. Si dacă, așa cum am arătat, diavolul încearcă să ne facă să credem că pâinea firească este cea care ne dă viață, Hristos ne descoperă că Pâinea Vietii este El Însusi. Chiar mai mult "El de aceea S-a întrupat ca să ni se dea ca pâine cerească prin Trupul Său, ca pâine văzută, mijlocitoare a celei nevăzute ".

Pâinea și vinul reprezintă întreaga creatie

Pâinea și vinul aduse la Sfânta Liturghie reprezintă, în acelasi timp, întreaga creatie pe care omul a primit-o de la Dumnezeu în dar ca "hrană" ce îi asigură subzistenta trupească și pe care I-o întoarce lui Dumnezeu, cu multumire, după o lucrare de împlinire a omului prin aceste elemente și asupra lor . Omul îsi împlinește astfel demnitatea sa originară de preot al creatiei. "Definitia principală, fundamentală, a omului este aceea de preot. El stă în centrul lumii și o uneste în actul său de binecuvântare a lui Dumnezeu. Si împlinind lumea cu această euharistie el îsi transformă viața pe care a primit-o de la lume în viată în Dumnezeu, în comuniune cu El" . Păcătuind, omul a încetat să-si îndeplinească această menire închizându-se în lume și îndepărtându-se de Dumnezeu, Hristos a restaurat firea umană și, implicit viața euharistică pe care omul este chemat să o trăiască. În Hristos creația redevine un mijloc de comuniune cu Dumnezeu prin primirea ei de la Dumnezeu și prin oferirea ei lui Dumnezeu sub forma darurilor de pâine și vin care înglobează și "sudoarea" omului, activitatea lui transformatoare asupra creatiei. Această oferire se face în Hristos, în cadrul Sfintei Liturghii, pentru că Hristos, prin jertfa sa, a oferit lui Dumnezeu tot ce se putea oferi .

Pâinea și vinul sunt un simbol al unirii credincioșilor în Biserică

Sfânta Liturghie este slujba în care credincioșii se afirmă ca persoane unite în Biserică. Ca urmare darurile de pâine și vin au și o semnificatie eclesială. Atât pâinea cât și vinul, fiind rezultatul unirii boabelor de grâu măcinate, respectiv al boabelor de struguri stoarse, sunt un simbol al unirii credincioșilor în Biserică. Acest aspect este scos în evidență de rugăciunea euharistică cuprinsă într-una din primele scrieri creștine Didahia celor 12 Apostoli (anii 50-70 d.Hr.): "După cum această pâine frântă era împrăstiată pe munti și fiind adunată a ajuns una, tot așa să se adune Biserica Ta de la marginile lumii în Împărătia Ta" . Sfântul Ioan Gură de Aur comentează în acelasi sens: "După cum pâinea, desi alcătuită din multe boabe, este, totusi, astfel unită încât boabele (de grâu) nu apar niciodată, ci, cu toate că sunt ele însele, deosebirea dintre ele nu se vede din cauza unirii lor, tot așa ne unim și noi unii cu altii și toți cu Hristos". Pâinea și vinul fiind deci un simbol al Bisericii, aducerea lor la Sfânta Liturghie reprezintă, în acelasi timp, o jertfă adusă de Biserică și o jertfire a Bisericii însăsi.

Să revenim la practica normală

Am încercat să surprindem în cele de mai sus semnificatia darurilor și a oferirii lor în cadrul Sfintei Liturghii. Aducerea lor la altar de către fiecare credincios reprezintă primul act al participării efective a fiecăruia la Sfânta Liturghie. Acest lucru era foarte bine înteles și împlinit de primii creștini. "In constiinta, în trăirea și practica Bisericii primare, jertfa euharistică se aducea nu numai din partea tuturor și pentru toți ci se aducea de către toți și, deci, baza și conditia ei este aducerea de către fiecare a darului său, a jertfei sale" . De aceea cei lipsiti de orice mijloace aduceau apă pentru a putea participa și ei la această jertfă. Pe de altă parte, darurile celor opriti de la Împărtăsanie pentru păcate grave nu erau primite.

În zilele noastre, din păcate, această constiintă s-a estompat. S-a răspândit în schimb obiceiul aducerii darurilor doar în situatii deosebite, de multe ori însă cu o perceptie de-a dreptul magică asupra acestui act.

Dar experienta ne dovedeste că revenirea la practica normală, ca fiecare să-si aducă darul său la fiecare Liturghie la care participă, este posibilă. Preotului îi revine un rol esențial ca, prin predici și cateheze, să-i ajute pe credincioși să ajungă la o înțelegere justă a semnificatiei aducerii la altar a darurilor de pâine și vin și să-i îndemne conținuu spre aceasta.