Mi-ai scormonit placenta unui timp safavid, îngropat demult, odată cu tânguirea unui lutier sinucigaș, m-ai dezgropat în amăgiri de clarinet până mi-am lungit gâtul șarpe și-am lepădat pielea înaintea urmelor tale. Lemnul aromat mi-a plesnit în palma ta și m-am încolăcit iederă lacomă pe brațe ca într-un pământ nou. M-ai desfășurat unsă și alungită prin limba rugoasă până viscerele mi-au devenit coarde de lăută și plămânii și-au suflecat poala.
Sub palmele tale îmi aud glasul.