Antimisul

Sfârsitul Liturghiei catehumenilor (Cuvântului) și începutul Liturghiei credincioșilor (euharistica) se întrepatrund prin doua acte savârsite concomitent: rostirea ecteniei catehumenilor și desfacerea antimisului.

Sfânta Liturghie poate fi savârsita numai pe antimis

Antimisul este o bucata de pânza de in sau de matase, în forma dreptunghiulara, cu laturile de 50-60 cm, având imprimata scena punerii Domnului în mormânt. La noi și la rusi antimisul are cusute în el sfinte moaste pe când la greci acestea lipsesc. Toate antimisele cuprind însa numele parohiei, hramul bisericilor carora sunt destinate și semnatura episcopului locului. Ele se schimba de fiecare data când se instaleaza un nou episcop.

Termenul de antimis vine din limba greaca de la cuvintele anti (în loc de) și minsos (masa) însemnând asadar "în loc de masa". El este obligatoriu pentru slujirea Sfintei Liturghii, în caz de nevoie Sfânta Liturghie putând fi savârsita și în afara bisericii dar numai pe antimis. Antimisul sta în permanenta pe Sfânta Masa, sub Sfânta Evanghelie, îndoit și învelit într-o pânza protectoare numita iliton.

La Sfânta Liturghie, dupa citirea din Evanghelie aceasta este asezata mai în fata pe Sfânta Masa, lasând locul antimisului care este desfacut de catre preot în timpul rostirii ecteniei catehumenilor și însemnat cu semnul Sfintei Cruci la rostirea ecfonisului.

Antimisul este "delegatia" pe care episcopul o da preotului spre a savârsi Sfânta Liturghie

Antimisul are în acelasi timp un rol practic și o profunda semnificatie teologica. Rolul practic consta în aceea ca pe antimisul desfacut vor fi asezate Sfântul Potir și Sfântul Disc iar eventualele particele din Sfintele Daruri care vor cadea pe el vor putea fi adunate evitându-se profanarea. Semnificatia teologica a antimisului vine din legatura lui cu episcopul locului a carui semnatura o poarta întotdeauna.

"Biserica locala ca entitate având un statut eclesiologic plenar este dioceza episcopala" arata Mitropolitul Ioannis Zizioulas exprimând învatatura din totdeauna a Bisericii. Episcopul, în calitate de chip al lui Hristos a fost dintru început și în chip natural centrul în jurul caruia gravita toata viața religioasa a obstii creștine din fiecare Biserica locala . În primele secole creștine episcopul prezida toate adunarile de cult, el fiind savârsitorul de drept al slujbelor și în special al Sfintei Liturghii. La Liturghie întreaga Biserica locala se aduna în jurul episcopului exprimând unitatea ei ca Trup al Lui Hristos. Aceasta calitate de savârsitor de drept al Sfintei Liturghii episcopul o are în conținuare și o va avea cât va fi Biserica. Dar, din cauza înmultirii numarului creștinilor, a devenit imposibila adunarea tuturor credincioșilor dintr-o Biserica locala la o singura Sfânta Liturghie slujita de episcop. Ca urmare episcopul deleaga preoti ca, în numele lui sa slujeasca Sfânta Liturghie și sa pastoreasca parohiile. "Numai acea Euharistie este reala, arata Sfântul Ignatie al Antiohiei, care o savârseste episcopul sau cel caruia i-a încredintat el savârsirea ei". Antimisul, purtând semnatura episcopului și având mentionata parohia careia îi este destinat este tocmai "delegatia" pe care episcopul o da preotului spre a savârsi Sfânta Liturghie și a pastorii parohia respectiva. De aceea antimisele se schimba întotdeauna la instalarea unui nou episcop.

Antimisul vadeste Sfânta Liturghie ca centru al parohiei și al vieții ei întregi

"Antimisul a aparut din necesitatea de a pune în concordanta sensul Euharistiei - ca o lucrare a întregii Biserici care exprima unitatea ei prin slujirea episcopului, cu necesitatea de a satisface multiplele adunari euharistice". Antimisul arata ca nu numai din punct de vedere administrativ ci și calitativ, ontologic, parohia nu este Biserica deplina ci numai în unire cu alte parti poate trai plinatatea Bisericii. "Parohia fiind doar o parte, legata de plinatatea Bisericii, ea primeste tot timpul aceasta plinatate și se descopera ea însasi acestei plinatati numai în episcop și prin episcop; în acest sens, parohia depinde de episcop și, prin el, de întregul Bisericii. Pe de alta parte, darul Bisericii facut parohiei este Euharistia, prin care fiecare parohie participa în întregime la Hristos, primeste toata plinatatea darurilor harice și se identifica pe sine cu Biserica. De aici urmeaza și dependenta Euharistiei de episcop, de încredintarea lui și, totodata, vadirea Euharistiei ca centru al parohiei și al vieții ei întregi".

Toate acestea sunt exprimate de antimis și ne sunt reamintite de desfacerea lui pe Sfânta Masa ca act pregatitor pentru începerea Liturghiei credincioșilor (euharistica) la care participa și slujesc credincioșii alaturi de clerici și în comuniune cu episcopul pentru a aduce jertfa euharistica "cu o gura și o inima" și pentru a primi toți darul vieții celei noi în Hristos prin împartasirea cu Trupul și Sângele Domnului și a se arata astfel ca Biserica, Trup al lui Hristos.