Unui om simplu, despre marturisirea credintei
(Scrisoarea a 270-a)

Ședeai în tren și tăceai. Lângă tine ședeau niște domni și vorbeau despre oamenii mari. Unul din ei a înșirat numele oamenilor mari pe care îi respecta el, între care și numele lui Iisus Hristos. Altul a spus că el nu-l socoate pe Hristos om mare. Ceilalți- fiecare cu părerea lui. Și au început să se certe în privința Domnului nostru, potrivit proorociei sfântului Simeon Primitorul de Dumnezeu, că El va fi “semn care va stârni împotriviri”.
Atunci domnii cu pricina s-au întors către tine și te-au întrebat dacă tu îl socoți pe Hristos om mare.
-Nu, ai dat tu răspuns, Hristos nu e de comparat. Hristos nu e om mare. El este Dumnezeu.
La aceste cuvinte ale tale au râs cu toții și au început să își bată joc de convingerea ta cu privire la Fiul lui Dumnezeu. Dezbinați pentru puțină vreme, îndată s-au unit toți împotriva ta și a Hristosului tău, la fel cum s-au împăcat Pilat și Irod când au voit să-L osândească pe Hristos. Și așa, biciuit de batjocuri și zeflemele, ai mers până la destinație.
Ferice de sufletul tău!
Așa au răbdat batjocuri pentru Hristos cei mai buni dintre cei mai buni, mucenicii și bineplăcuții lui Dumnezeu.

Chesarie, fratele lui Vasile cel Mare, era socotit filosof de seamă. Împăratul Iulian, apostatul cel blestemat, a vrut să îl atragă pe Chesarie de partea sa, împotriva creștinilor. L-a chemat la curtea sa și a început să-l sfătuiască să părăsească Creștinismul și să se întoarcă la păgânism. După dispute îndelungi, în cele din urmă Chesarie i-a spus împăratului hotărât: “Creștin sunt, creștin rămân”.

Nu demult mi-a povestit un tânăr muntenegrean: “Am fost în armată și nu m-am rușinat de credința mea, dar pentru asta am răbdat multe amărăciuni. Caporalul pune să se alinieze grupa noastră și-mi strigă: “Ivane, cine e Dumnezeul tău?”
Iar eu răspund îndată: “Dumnezeul meu este Cel preaînalt din ceruri”.
La care el mă pălmuiește peste unul dintre obraji: “Eu sunt Dumnezeul tău”, zice caporalul.
“Nu, nu ești”, îi răspund, ”tu ești caporalul meu, iar Dumnezeul meu este în ceruri”.
Iarăși o palmă peste obrazul celălalt. Dar pe mine nu mă durea, ci îmi creștea inima de dulceață că iată, rabd și eu puțin chin pentru Domnul și Făcătorul meu”.
-Ferice de tine, Ivane, i-am zis, că ai fost batjocorit și pălmuit pentru Dumnezeu.

Iar acum vă zic și ție și lui Ivan:
Bucurați-vă și vă veseliți, căci plata voastră multă este în ceruri.