agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3119 .



Eminescu
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Valman ]

2007-01-14  |     | 





Astă primăvară, în ajun de Izvorul Tămăduirii, am revăzut, într-o vizită pioasă, mănăstirile Moldovei și apoi Ipoteștiul.
Am ajuns acolo într-o dimineață rece, dormiserăm la niște gazde prin Putna și pe drum ne-a prins o ploaie măruntă, plus un pui de frig ce aburise ferestrele autocarului.
Copiii păreau nerăbdători să vadă casa Poetului, mai ales că unii dintre ei se aflau pentru prima oară în Moldova. Fetele mai mari, de la clasa de muzică, își luaseră un aer spășit după momentul penibil când, neavând ce face, după ce-am ascultat îngrozită niște manele puse de șofer („Altfel adorm, doamnă, mă-nțelegeți”), le-am întrebat dacă știu vreun cântec pe versuri de Eminescu. Nu știau.
Pentru câteva dintre ele era prima oară când aflau că poeziile lui au fost puse pe note de compozitori renumiți. Cu alte cuvinte, era prima oară când vedeau în Eminescu și altceva decât un monument național șters de praf de două ori pe an, și altceva decât un scriitor ce trebuie musai învățat, dacă vrei notă mare la română, îl înveți pe sponci și-apoi îl uiți, mare pagubă, e prezent și-n manualul de anul viitor, și-n următorul, până ce te trezești că ai ajuns la bacalaureat și-l înghesui pe fițuici înguste și lungi, pentru că, nu-i așa, ai o grămadă de lucruri mai importante de făcut atunci.
Casa Poetului ne aștepta la capătul aleii pietruite.
Ceea ce m-a izbit de la bun început a fost senzația de casă nouă, în care s-au executat ultimele retușuri. Mirosea a var, a vopsea și a lemn proaspăt geluit, mobilele sclipeau ca într-o reclamă pentru Pronto-antipraf, iar într-un colț, în fiecare odaie, ochiul roșu al camerei de luat vederi ne urmărea suspicios.
Până să apară ghidul, copiii au privit cu respect obiectele din casă. Au pășit încet pe podelele lustruite, s-au aplecat deasupra cărților în care au recunoscut scrisul fin și elegant al lui Eminescu și poeziile lui, unele prea puțin cunoscute.
Apoi a apărut ghidul, o tânără profesoară stagiară, care avea, ca orice om, obsesiile ei, printre care obsesia preciziei și a respectării cu orice preț a adevărului, plus niște întrebări la activ, cu răspunsuri anevoie obținute.
Priviți această masă, a început ea, nu-i chiar a lui Eminescu, e din vremea lui, a fost găsită la cutare și cumpărată cu atât, ca și acest șifonier, ca și scaunele, pe care vă rog să nu le atingeți. Biblioteca, a, nici biblioteca n-a aparținut Poetului, așa erau bibliotecile pe atunci, aceasta a fost achiziționată cu o sumă de (și a precizat suma), iar cărțile, mă rog, se presupune că exemplare din aceste ediții au fost consultate și de Eminescu, dar numai câteva sunt de-adevăratelea ale lui, puteți vedea semnătura, vă rog, atenție la obiectele de porțelan, sunt foarte valoroase, cum, nu, n-au aparținut familiei Eminovici, iar casa în care ne aflăm a fost reconstruită din temelii după niște planuri vechi, se presupune că originale, găsite în... și care au costat suma de...
Mă durea capul (mă doare și acum, când îmi aduc aminte). Suntem un popor ciudat, la care sentimentul valorii se manifestă brusc, dar târziu. Adesea nu suntem în stare să păstrăm și să conservăm valorile aflate sub nasul nostru, întâi lăsăm timpul să-și facă lucrarea și apoi ne trezim, Doamne, dar aici s-a născut, de exemplu, Eminescu, ia să trântim noi o casă la fel cu originalul, de unde se putea ști, pe vremea aceea, că acolo s-a născut simbolul nostru național... Și tot așa, mereu, atunci și acum.
Afară, colinele Ipoteștiului ne așteptau verzi și domoale sub ploaia măruntă și rece. Clopotul bisericii suna a sărbătoare, dar mie mi s-a părut că trece, prin văzduh, glas de bucium ce sună cu jale.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!