să trec în adăpostul de lemn,
îmi spun că trebuie să trec
acolo unde nu mai simt bicele ploii acesteia - viața
tu ști, arde, taie în carne, nu spune că nu ști
văd șuvițe de sânge
amestecate cu șuvoaie de apă
nu cred că nu ști

doar că acolo s-a ascuns femeia aceea îmbrăcată în ceață
cu mâini de tristețe si glas țipăt de pescăruș
nu poți să nu o auzi,
zadarnic pui mâinile la urechi
zadarnic va fulgera cu o mie si una de fulgere
zadarnic va tuna cu o mie si una de tunete
ea e deasupra întâmplărilor acestora,
ea este ultima întâmplare
si se întâmplă mereu

în întuneric, în adăpostul de lemn așteptă să
ne prindă disperată în brațe
machiaj straniu pe chipului ei de atâtea ori
zugrăvit în culori, de parcă
moartea e actor cu o mulțime de roluri
am mascat-o cu tot felul de idealuri
îmbrăcată în zdrențe sau în haine de lux, goală sau
acoperită de toate drapelele lumii doarme somn greu
cu vise despre judecata de apoi,
veșnicie & paradisuri promise

trec toate apele prăpastiile cu ea pe urme mereu
cu atât mai aproape
cu cât visez mai înalt


obosesc uneori
istovit, eu, robul lui Dumnezeu
o urăsc
fără speranță