nu mă opresc din numărat. mi-e teamă să-mi mai imaginez ceva. ultima oară m-a rănit mortal o iluzie când s-a spart.
cioburile nu aduc întotdeauna noroc.

număr până la infinit. acum în locul infinitului este gol. vomit și timpul trece mai ușor. saloanele sunt cuprinse de ceață. îmi las urmele umede pe linoleumul verde. sunt doar 5 degete care pipăie recele.
o singură talpă.

pe vremuri cântam în weceul de la capătul coridorului. îmi lipeau un leucoplast pe gură dar eu cântam toată noaptea din altceva.
trupul meu era un instrument muzical acordat cu durerea.

am noroc cu tristețea aceasta. e nouă și nu are nimic greu în ea. pot să o duc oriunde cu mine. nimeni nu mă întreabă ce e. nici n-aș ști prea bine ce să răspund.
e o deflorare, aș spune.