Cred că, în afară de Delfi, nu a existat localitate în Grecia pe care s-o fi așteptat cu mai multă emoție, de care să mă fi temut mai mult decât de Eleusis. De altfel, "localitate" nu e cuvântul potrivit, pentru că, în reprezentarea mea, nu de localități era vorba, ci de nume, iar drama și suspensul proveneau tocmai din faptul că în locul denumirilor apăreau, la fața locului, localități. Nici Teba, nici Sparta, nici chiar Atena nu erau formate pentru mine din ziduri și acoperișuri, din piețe și străzi, ci din inefabile sunete care delimitau sensuri, din magice litere care botezau legende. Harta Eladei se împărțea în cuvinte miraculoase așezate cinstit și rezumativ pe buza excavațiilor arheologice și în nume răsunătoare la adăpostul cărora sâmburele străvechi al sanctuarelor era travestit indecent în cartiere comerciale, orașe de provincie, străzi aglomerate, piețe meridionale, localuri pitorești.
Eleusis se ascunsese într-un centru industrial. Traversând căi ferate intrauzinale și șosele cu asfaltul ascuns sub reziduuri miniere, scrutând prin văzduhul colorat chimic și rătăcind prin suburbii învăluite în praf industrial, am descoperit în cele din urmă, la marginea indiferenței și grabei generale, înconjurat cu un gard de sârmă și prevăzut cu o gheretă de portar, sanctuarul. Când, mai târziu, am citit în ziare apelul patetic al primarului din Eleusis implorând sprijinul împotriva poluării care amenința cu dispariția cetatea lui Eschil și patria misterelor eleusine, nu am mai fost la fel de emoționată. Atunci, în ora aceea prăfoasă și intoxicată, sub soarele care fermenta otrăvuri, înțelesesem că singura mea șansă era să cred că între orașul devorat de industrie și fărâmițat de urâțenie și locul sacru al salvatoarelor inițieri nu putea fi decât confuzia astenică a unei omonimii. Ce legătură putea să existe între pământul ales de marea zeiță Demeter pentru a oferi omului primul spic de grâu și solul acesta înveninat de dejecții, din care nici iarba nu mai îndrăznea să apară? Ce legătură putea să fie între marea în care se purificau inițiații întru fertilitate și nemurire și lichidul tulbure, năclăit de petrol și înspumat de otrăvuri, de la picioarele noastre? Ce legătură, între cerul sub care se împlineau misterele neînjosite de devăluiri și cosmosul nostru, proprietar de secrete smulse și terfelite de o înțelegere sinucigașă? Ce legătură putea să fie, chiar, între omenirea care vedea limpede în dragoste și în nașterea spicului de grâu aceleași legi frenetice ale supraviețuirii și noi, cei cărora de mult nu ne mai este dat să înțelegem și să salvăm natura, ci numai să o îngânăm și să o înlocuim cu paliative? Primarul din Eleusis putea să tragă alarma și să proorocească dispariția așezării sale industriale, misterele eleusine, aparținând unei omeniri mai înțelepte și mai prevăzătoare în naivitatea ei, nu erau în pericol. Și, părăsind, cu inima mai poluată încă decât respirația și sângele, locul acela sub care altădată Persephona cobora pentru șase luni în împărăția de dedesubt - locul acela prea mort acum pentru a mai adăposti chiar și o împărăție a morții - mă întrebam dacă nu s-ar putea, oare, să se mai ascundă, în cohortele obosite ale bieților mei contemporani ieșind din schimb, un secret și fericit inițiat în misterele eleusine...