Am văzut în zilele trecute la televizor două femei de o sută de ani (bineînțeles fiecare de câte o sută de ani), pe programe diferite, una dintre ele înțelegea doar că trăiește, iar cealaltă era deosebit de activă cu posibilități de comunicare foarte bune. Pe aceasta din urmă au întrebat-o reporterii ce consideră secretul acestei longevități. A răspuns : M-am îngrijit și am muncit toată viața.
Această propoziție simplă poate deci face pe un om de o sută de ani, bineînțeles dacă știe ce înseamnă aceste cuvinte, cum să le aplice și poate de cum îi este destinul. Am amintit chestia asta cu destinul, pentru că cei mai mulți dintre noi avem un crez mare în destin și-i dăm înainte cu tot ce înseamnă autodistrugere că oricum nu are rost să filozofăm degeaba.
,,M-am îngrijit toată viața” înseamnă că a avut o mare preocupare pentru corpul său fizic, a avut mare grijă ca toate organele ei interne să nu se îmbolnăvească, a știut (conștient sau inconștient) să se încarce cu energiile necesare pentru interiorul ei și a avut un egoism mare pentru tot ce are sub pielea ce-i învelește trupul.
,,Am muncit toată viața”. Fantastic ! Am muncit toată viața ! Vă dați seama că în cei o sută de ani a muncit toată viața pentru că în primul rând era sănătoasă, sunt sigur că a muncit foarte mult și pentru a face mult bine celor din jur, în primul rând unui băiat (care acum are optzeci de ani) și care era prezentat în reportaj. Nu a amintit nimic de averi, de conflicte de moșteniri și nici de politică.
Deci cred că în interiorul nostru trebuie să fim super egoiști, iar în afara trupului să fim super altruiști. Binele pe care îl împrăștiem în jurul nostru trebuie să fie natural bine gândit și eficient, ar fi culmea să știm să ne facem sănătatea pentru o sută de ani și cu binele să stricăm ce am făcut bine cu sănătatea.
Dacă analizăm mai departe spusele minunatei doamne, observăm că nu spune că ar fi fost sprijinită, ajutată sau sfătuită, ci numai ,, m-am îngrijit” și ,,am muncit”. Aici ar fi interesant de văzut dacă medicul sau preotul au avut un aport la îmbunătățirea muncii sale proprii de luptă pentru sănătate și viață. Poate că au avut, dar așa cum pentru mulți alții, muncile medicului sau preotului, nu au avut efectele scontate de a-i aduce la o sută de ani, în cazul doamnei munca, crezul, lupta și rezonanța permanentă cu divinitatea au avut un aport mult mai mare decât niște medicamente, sau rugăciunea ei a fost mai primită decât de la alții.
Lumea cunoaște o mare neliniște materială și spirituală. Valuri sunt peste tot, pe mare, în suflet, în sănătatea oamenilor. Timpul pare că s-a condensat și ne îndepărtează de la inimile și mințile noastre, apar boli tot mai interesante, necunoscute, nu știm să luptăm cu ele, dar se pare că nici nu vrem. Nebunii par normali și invers. Odată un medic îmi spunea că diferența între un nebun și un om normal este că cel nebun este nevoit să se lase îngrijit de cel normal, dar nimeni nu se mai lasă pe seama nimănui și toți au dreptate, mor iubirile și încet puterea divină o uităm, o lăsăm pentru când va fi mai greu.
Cititorule, azi când citești ale mele rânduri, poate cu un zâmbet fără prea multă încredere, poate cu gândul că eu nu am ce face și m-am apucat de filozofii ieftine, atunci când vei împlini o sută de ani să îți aduci aminte de vorbele doamnei ,,M-am îngrijit și am muncit toată viața” și de ale mele: sub piele să fim super egoiști, iar în jurul nostru super altruiști.