agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-02-16 | | Intr-o primăvară caldă, vaselă, plină de flori, Pe când soarele-și revarsă lunga-i rază peste nori, Un bărbat furat de gânduri răscolește niște foi Din oracolul vieții. - El dă timpul înnapoi, Amintindu-și multe fapte, începe să-mi povestească, Cu un zîmbet melancolic și c-o voce bătrânească: -M-am născut în astă „Urbe”, pot să spun de multișor Intr-un „mai” plin de speranță, de viață și de dor, Din părinți cinstiți și vrednici. -Bucuroși că aubăiat Mi-au dat numele de: „Cezar”, nume mare de împărat. Am crescut în vremuri grele, generate de război, Într-o casă mai modestă lângă doi părinți „Eroi”, Ce m-au educat aparte să fiu vrednic și cinstit Și de aceea în viață, pot să spun c-am reaușit. Am urmat școala primară, apoi treptele-n liceu, Medicina generală, nici ușor dar nici prea greu, Fiincă munca-n toate cele m-a format un luptător, Să înving precum viteazul ce-i veșnic biruitor, Dar… pe frontul „nemuririi”, nu pe “câmpul pârjolit”, Să alin dureri cumplite, să vindec pe cel rănit, Căci viața este sensul dăinuirii pe pământ, In acest scop eu ca medic am semnat și-un jurământ. După ce-am primit licența, cu lauri„încoronată”, Specialist în boli interne, pașii m-au dus spre armată. O viață mai cazonă dar de mine mult visată, Fiindcă asta mi-a fost firea: „Comportare ordonată”. De consoartă ce să-ți spun, este o femeie “sacră”, Ea m-a ajutat în toate, mi-a fost mamă mi-a fost soacră. Am îmbătrânit alături, eu cu ea și ea cu mine, Supărați în clipe grele, dar veseli în zile bune. Toate-ar fi ca o poveste ce-am trăit-o și-o trăiesc, Dacă n-ar fi bătrânețea de care mă mai lovesc Și un dor ce mă apasă, de „Băiatul” ce-i plecat, Prea departe, „parcă-n lume”, în extremu îndepărtat. Ce să-i faci, așa-i viața, ea se duce cum ți-e scris, Mai târziu sau mai de vreme toți ajungem în „Abis”. -Doctore! -Mi-ai spus povestea, parțial eu ți-o știam, Fiindcă ani buni din viață am tras la acelaș „ham”. Cu aceleași ”bice” aspre am fost mereu „hărțuiți”, Dar ne-am făcut datoria, uneori chiar umiliți. Tu în luptă cu viața multora loviți de „boală”, Eu să-mi intruiesc soldații căci armata este o „Școală”; Tu să cauți o „pastilă” sau câte-o „fiolă” rară, Eu să lupt pe multe „fronturi”, comandant fără ocară. La cutremurul ce-l groaznic, cel din șaptezeci și șapte, Buimăcit plin de durere sau la multe alte fapte, „Tu”! Mi-ai fost mereu aproape și la bine și la greu, De-atunci ți-am jurat credință, pentru mine ești un „Zeu”. Mi-ai intrat adânc în suflet, cît inima îmi va bate Și acolo vei rămâne. Te consider ca un „Frate”. Pritenului meu Dr. Cezar Neguț La 69 de ani –24 mai 2004
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate