Niciodată nu m-am învălmășit atât printre buruienile cerului
Tot ce-ți ceream era doar speranță, dar nu
sunt atât de aproape de acel rarissim efect al pierderii
serenissime,
beau brandy uitând de mine încetul cu încetul
cocota și-a vopsit deja drumul până la trotuar și înapoi, foșnesc
nopțile uscate în trupul meu
nu mai au răbdare, vor să te mintă
vorbim
între angoase și melancolii
e o muzică de fond
mângâi ireal un cap de femeie
mângâi un scut gata să adune toată scama tăcerilor
zdrobită la pieptul tău
mi-am adunat ultimele puteri să te sfâșii.