Pentru o zi, sau două e iarnă... În plan personal, de când mi s-a pierdut al cincilea anotimp, vremurile îmi sunt fără sens... nu-mi mai pasă... mi-am revenit. Nepăsarea de odinioară, aceea de dinainte de era ta, mi s-a întors... Nu mai văd, nu mai aud, nu mai simt... acestea toate erau ale iubirii... și cum iubirea s-a dus, timpul mi-a rămas gol... impudic aș zice făcând haz de necaz... dar nici necaz nu mai am, de haz - nici nu se pune problema...
Gata cu iarna, pe dinafară... pe dinăuntru, o știu numai eu...
Nu mai e cazul să-mi iau tensiunea... e amețitor de mică, aproape că nu e... știam eu că posed sânge albastru, dar nu mă crdeam neam cu reptilele... iată că sunt.
Doamna doctoră mi-a recomandat niște analize... la ce folos? Mie chiar nu-mi pasă ce anume s-a defectat în ultima vreme... "Poate o să muriți, trebuie să vedem care e cauza acestei scăderi de tensiune"... " Nu e cazul doamnă, nu mai cred de mult în nemurire, așa că sigur voi muri, nu știu când, nu-mi pasă de ce... o să mor fiindcă nemurirea ar fi obositoare... și dacă tot nu mă doare nimic, de ce să plictisesc personalul de la laborator, reactivii sunt scumpi, și alții poate că sunt mai curioși, pe alții analizele astea s-ar putea chiar să-i ajute în ceea ce ține de durerere, dureri... eu sunt ca piatra... nu mai simt nimic"...
Și visele s-au dus, mai licăre în amintire o fărâmă de dor... dor târziu fără de ecou... o rătăcire cu ochii deschiși...